Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Băţagă de la CSM LPS Bistriţa este noul campion naţional la individual compus

Publicat in Mesagerul de BN, sâmbătă 7 septembrie 2013 ·

-AA+A

Cristian Băţagă de la CSM LPS Bistriţa este noul campion naţional la individual compus Gimnastul Cristian Băţagă, de la CSM LPS Bistriţa, a câştigat în premieră titlul naţional la individual compus, în prima zi a Campionatelor Naţionale de la Sala Polivalentă din Capitală, după ce anul trecut s-a clasat al treilea în ierarhia finală.

"Am încercat să-mi fac exerciţiile cât mai bine şi am reuşit acest lucru. E primul meu titlu de campion naţional la individual compus. Sincer, nu mă aşteptam, dar mi-am făcut treaba, am muncit şi s-a văzut rezultatul. Mai avem mâine un concurs, mă simt bine, cred că sunt pregătit şi sper ca la cal, inele, sol şi sărituri să obţin medalii", a spus Băţagă după concurs.

Băţagă, unul dintre candidaţii pt un loc în echipa de mondiale, speră la o clasare în primii 10 la individual compus în competiţia de la Anvers. "Sper în primul rând rând să merg la Mondiale şi acolo aş vrea o clasare în primii 10 la individual compus", a afirmat sportivul.

Pentru Băţagă, Anvers ar însemna a treia prezenţă la un Mondial, după ediţiile din 2010 şi 2011

Peste 50 de concurenţi s-au aflat la startul competiţiei de sâmbătă, inclusiv trei gimnaşti norvegieni, în competiţia individuală.

Titlul naţional la echipe a revenit clubului Dinamo Bucureşti (251.300 puncte), în componenţa Flavius Koczi, Andrei Muntean, Andrei Ursache, Robert Ghiuzan, Gabriel Petrache, medalia de argint echipei de la CSM LPS Bistriţa 1 (250.500), iar cea de bronz clubului CSM Lugoj (225.700).

Finala la individual-compus a fost câştigată de Cristian Băţagă (CSM LPS Bistriţa 1, 87.800 puncte), urmat pe podium de Andrei Muntean (Dinamo Bucureşti, 87.200) şi Vlad Cotună (CSM Lugoj, 86.150), toţi trei fiind componenţi ai lotului naţional.

Duminică, de la ora 10.00, la Sala Polivalentă din Bucureşti vor avea loc finalele pe aparate în com

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

Companii aeriene din Turkmenistan, EAU, Kazahstan şi Israel îşi suspendă temporar zboruri către Rusia

News.ro acum o ora
Mai multe companii aeriene anunţă că-şi suspendă zborurile către oraşe ruseşti, decizii care intervin după ce experţi şi Washingtonul au estimat că prăbuşirea de crăciun a unui avion de linie aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines ar fi putu

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 46 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum 46 minute
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°