Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Constantin: Rosia Montana, o investitie avantajoasa pentru agricultori

Publicat in Mondo News, sâmbătă 7 septembrie 2013 ·

Presedintele PC, Daniel Constantin, a declarat vineri ca investitia de la Rosia Montana ii va avantaja pe agricultorii din zona, insa din punct de vedere al mediului s-a aratat rezervat, explicand ca un raspuns in acest sens il va reprezenta votul sau din Parlament. “Pentru acea zona sunt angajamente pe care le-au luat reprezentantii companiei de dezvolta suficiente capacitati de productie, astfel incat sa ofere suficiente locuri de munca. Din punct de vedere al agriculturii, daca aceasta investitie se va face, vor fi avantaje pentru agricultorii zonei, din punct de vedere al mediul insa, nu sunt in masura acum sa va dau un raspuns, n-am toate elementele, ma voi documenta insa foarte bine si probabil ca raspunsul meu va fi exercitat prin votul pe care il voi da in calitatea mea de deputat”, a declarat Daniel Constantin. Comparativ cu proiectul de pe vremea fostei guvernari, Dan Constantin este de parere ca propunerea actuala este mult mai avantajoasa. “Am vazut si eu discutii ca nu s-a negociat, Guvernul nu a negociat, eu stiu foarte bine discutiile care au fost in Guvern, domnul ministru Sova a condus practic aceste discutii cu reprezentantii companiei, s-au facut pasi importanti in avantajul statului, spun eu, in aceasta perioada, dar decizia trebuie sa fie luata de Parlament. Noua propunere pe care au inaintat-o si la care s-a ajuns, cred eu ca e luata pe anumite domenii din punct de vedere economic. Nu ma refer din punct de vedere al oportunitatilor, din punct de vedere al mediului, dar din punct de vedere economic este mult mai buna decat propunerea pe care o negociasera predecesorii nostri: redevente marite, participarea statului marita”, a mai spus ministrul Agriculturii. Presedintele PC, Daniel Constantin, a declarat vineri ca investitia de la Rosia Montana ii va avantaja pe agricultorii din zona, insa din punct de vedere al mediului s-a aratat rezervat, expl

Articolul in Mondo News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum 38 minute
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 34 minute
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 3 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 2 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum 16 minute
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 12 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 8 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 13 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°