Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UTA, infrangere la ultima faza a meciului

Publicat in Arad Online, sâmbătă 7 septembrie 2013 ·

Scris de Leo Sfara - Ghinion, la debutul lui Trică (foto) pe banca tehnică. Arădenii au cedat, cu 2-1, atunci când nimeni nu mai credea.

Oradea. UTA a început puţin speriată meciul, prilej pentru gazde să se instaleze la cârma partidei, iar după 20 de minute s-a deschis şi scorul. La o fază în care UTA a executat un corner, amfitrionii au preluat mingea, au plecat pe contraatac, Ianc a centrat în faţa careului mic, iar Sfârlea (cel mai scund jucător de pe teren) s-a înălţat şi a marcat cu capul: 1-0.

Arădenii au răspuns cu un şut al lui Firţulescu, puţin peste poartă, dar apoi – în două rânduri – Lukacs putea majora diferenţa pe tabela de marcat. Prima dată, în min. 25, a scăpat singur şi a lobat mingea peste Oberhauser, dar mingea a trecut peste. Două minute mai târziu, acelaşi jucător a scăpat – din nou – singur, dar şi-a prelungit prea mult mingea şi portarul arădenilor a intervenit.

UTA a ieşit, încet, încet, din carapace, iar Sălăjan putea marca, în min. 35, dar portarul Smaranda a respins uluitor. Totuşi, peste 120 de secunde, ex-utistul a trebuit să se recunoască învins, Sălăjan reuşind să înscrie de această dată, cu capul, cupă un corner executat de Firţulescu: 1-1.

Din păcate, în min. 43, Marcu vede al doilea cartonaş galben, implicit pe cel roşu şi este eliminat.

După odihnă, meciul nu a mai fost aşa de deschis, UTA s-a aşezat în apărare, orădenii au dominat teritorial, dar fără mari ocazii de gol. Asta, în ciuda faptului că elevii lui Gheorghe Ghiţ erau în superioritate numerică. Mai mult decât atât, în primul minut de prelungiri, echipa fanion a Aradului a marcat, prin Apostu, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid. Însă, la ultima fază a meciului, spre disperarea antrenorului Eugen Trică şi a celor 30 de fani arădeni prezenţi în tribunele stadionului „Iosif Bodola”, după o centrare, în disperare, a lui Haş, Lupu a trimi

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 4 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 6 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 8 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°