Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anul veştilor proaste

Publicat in Vox Publica, sâmbătă 7 septembrie 2013 ·

Mult şi cu patimă a urît-o Regina Maria pe amanta fiului ei Carol! Atît de mult încît nici numele nu i-l scria în jurnal*. O numea indispusă „femeia aceea” sau „roşcata”, cînd o scandalizau veştile oricum proaste pe care le primea din străinătate despre renegatul principe. Iar gîndul că din cauza Elenei Lupescu Carol renunţase şi la familie şi la la moştenirea tronului o scotea din fire ori de câte ori îi venea în minte. Regina o socotea pe Elena Lupescu interesată, apucătoare, vulgară şi cu un caracter infect. Nu se înşela. În schimb nu accepta că viitorul Carol al II-lea putea fi atît de lipsit de scrupule şi de egoist pe cît îl arătau faptele. Începuse să-l dispreţuiască fiindcă îl credea lipsit de voinţă şi căzut în plasa amantei sale, nepriceput într-ale vieţii şi lipsit de spirit practic. În 1926, acest an al însemnărilor sale, cind primul ei născut dăduse moştenirea tronului pentru Elena Lupescu şi-şi luase numele oarecare de Caraman, Regina nici măcar nu şi-ar fi închipuit că viitorul rege putea fi un ins răzbunător şi un intrigant care-şi va folosi inteligenţa pentru a ruina sistemul politic din România. Suferă pentru el şi se întreabă dacă nu cumva ea era de vină pentru iresponsabilitatea lui fiindcă nu-l educase mai cu asprime şi nu-l însurase cu o scorpie care să pună şaua pe el. Totuşi regina care scrie atît de apăsat despre datorie simte la rîndul ei dorinţa să lase totul baltă şi să plece cînd i se pare că nu se mai bucură de dragostea supuşilor ca înainte şi cînd aude zvonurile să ea l-ar fi sacrificat pe Carol la îndemnul favoritului ei Barbu Ştirbei. Suferă şi pentru asta, dar decide că nu poate abandona totul, ca răspuns la nerecunoştinţa celorlalţi. Scrie zilnic în jurnal, primeşte audienţe merge prin ţară şi, în însemnări, îşi mai înţeapă regalul soţ cu mici observaţii răutăcioase despre inteligenţa şi despre preocupările lui. 1926 e

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 2 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Fostul profesor Klaus Iohannis stă în banca lui: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie

Mediafax acum 4 ore
„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 2 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

ÎPS Teodosie face noi declarații controversate – „ Nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească”

Ziua Constanta acum 2 ore
ÎPS Teodosie face noi declarații controversate. După ce a spus că fumătorii nu pot fi împărtășiți, Teodosie revine și spune acum că nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească. Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teod

Crima din Grădina Botanică din Craiova. 15 ani de închisoare pentru tânărul care a înjunghiat o fată mortal, „din plictiseală”

Adevarul acum 38 minute
Tânărul care a înjunghiat mortal, în vara anului trecut, o fată în Grădina Botanică din Craiova şi l-a rănit grav pe prietenul acesteia, rămâne cu pedeapsa de 15 ani de închisoare. Decizia este definitivă și a fost dată vineri, 27 septembrie, de Cur

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum o ora
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6% din PIB

Radio Mures acum 53 minute
Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6 la sută din Produsul Intern Brut, la peste 80 de miliarde de lei, dublu faţă de aceeaşi perioadă din 2023 – anunţă Ministerul de Finanţe. La rectificarea bugetară adoptată r

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 3 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Vremea

București
acum

29°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

14°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

26°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/18°
lun.

7°/9°
Constanta
acum

22°
vin.

19°/23°
sâm.

20°/22°
dum.

13°/23°
lun.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/18°
lun.

7°/12°
Timisoara
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°