- Comentariu - nr. 175 / 7 Septembrie, 2013 In preajma meciului de fotbal Romania-Ungaria, un editorialist bucurestean scria despre asa-zisa "Reconcilierea ungaro-romana de la Moisei”, pornind de la ceea ce a insemnat reconcilierea dintre Franta si Germania, dupa atatia ani de cand, in 1944, nazistii au ras viata micului sat Oradour (cu 642 de victime). Romania are, la randul ei, plina cartea ei de istorie de asupriri, de acte de violenta si nedreptati suferite de populatia din Transilvania de-a lungul mai multor secole, Ungaria gasind mereu justificarea pentru actele ei agresive in "nedreptatea” de la Trianon. In masacrul din localitatea Ip, din judetul Salaj, in noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, au cazut victime 157 de oameni a caror vina era limba ce o vorbeau de secole – romana. La Treznea, tot in Salaj, au fost ucisi cu aceeasi salbaticie 87 de romani si 6 evrei. In Maramures, la Moisei, trupele horthyste au ucis in 1944, in octombrie, inainte de retragere, 29 de etnici romani, sculptorul Vida Geza realizand un monument in amintirea acelei tragedii. Daca, insa, la Oradour, Joachim Gauk a fost primul presedinte german care a vizitat memorialul, fiind condus chiar de unul dintre cei trei barbati supravietuitori, in pasii reconcilierii romano-maghiara nu intalnim momente care sa aiba asemanare cu gestul presedintelui Germaniei. Niciodata politicienii de frunte ai Ungariei nu s-au recules nici la Ip, nici la Treznea, nici la Moisei. Cat despre politicienii romani, dupa ce Adrian Nastase a reusit, nu fara complicatii, sa reinstaleze monumentul celor 13 generali de la Arad, "parcul reconcilierii”, Traian Basescu a ales o reconciliere a intereselor pe linie de partid, in interiorul PPE, dar nu a facut nimic, ca presedinte, pentru a lua modelul franco-german. Dimpotriva, decoratia lui Tökés Lászlo, o rusine pe "Steaua Romaniei”, nu contribuie la reconciliere. Asa