În 1659, o dată cu înscăunarea lui Gheorghe Ghica, Bucureştiul a devenit singura capitală a Ţării Româneşti, iar în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza capitala Principatelor Unite, la 24 ianuarie 1862.
Prin proclamarea independenţei de stat în 1877, Bucureştiul devine capitala României. Începe să cunoască o puternică dezvoltare economico-socială şi, spre exemplu, recensământul de la 1878 consemna existenţa în oraş a două turnatorii de fontă, două întreprinderi de obiecte mecanice, 30 de tăbăcării şi 100 de mori, din care 12 erau antrenate de energia aburului!
Stil franţuzit
De fapt, oraşul s-a transformat radical în timpul lui Carol I, perioadă în care a luat o nouă înfăţişare dar şi denumirea de „Micul Paris”. La acea vreme, limba franceză se folosea în diplomaţie, toate conversaţiile regelui Carol erau în limba franceză, predominau cărţile în limba franceză la librării, hotelurile erau în stil francez, şi multe altele care au adus oraşului un “stil franţuzit” şi denumirea care s-a perpetuat peste veacuri. Conform documentelor vremii, unii vizitatori au fost impresionaţi de ceea ce au găsit în Bucureşti, alţii au văzut în el Orientul, ori o pestriţă lume balcanică. Este vorba despre acel Bucureşti cu „bonbons au chocolat”, cu tante X, madame Z, monsieur Y, cu patima timpului şi fotografii alb-negru sau sepia, ori cu vizite, taifasuri, cleveteli, ispita minţii, trupului, gustului, şi cu oameni franţuziţi – cu româna pour les domestiques, ticluiţi, sclifosiţi, poate elitişti, în intimitatea altor vremuri.
"Capitala regatului roman (...), un mic Paris al Orientului (...) loc de petrecere, unde banul e scump... deoarece, ca orice Capitală, trebuie să dea tonul progresului", după cum descria Caragiale Bucureştiul , la un moment dat.