Meteorologii au semnalat sâmbătă dimineaţă minus un grad Celsius la Miercurea Ciuc, marcând astfel cea mai rece dimineaţă din această toamnă, cu o săptămână mai devreme faţă de anul trecut. Totodată, solul a fost acoperit cu brumă.
De asemenea, în celelalte localităţi ale judeţului Harghita s-au înregistrat temperaturi scăzute. La Joseni au fost zero grade Celsius, la Topliţa un grad, La Bucin 3 grade, iar la Odorheiu Secuiesc 5 grade Celsius, scrie Mediafax. Vremea se va menţine rece seara şi în special dimineaţă în zona depresionară din estul Transilvaniei, cu minime la pragul îngheţului sau cu 1-2 grade sub zero, temperaturile urmând să crească, în cursul zilei de duminică, până la valori maxime cuprinse între 19 şi 23 de grade Celsius, au explicat meteorologii.
În anul 1977, minima absolută a lunii septembrie a fost de minus 10 grade Celsius, iar maxima absolută a lunii, de 33,8 de grade, a fost semnalată în anul 1952, ambele în Miercurea Ciuc.
Meteorologii au semnalat sâmbătă dimineaţă minus un grad Celsius la Miercurea Ciuc, marcând astfel cea mai rece dimineaţă din această toamnă, cu o săptămână mai devreme faţă de anul trecut. Totodată, solul a fost acoperit cu brumă.
De asemenea, în celelalte localităţi ale judeţului Harghita s-au înregistrat temperaturi scăzute. La Joseni au fost zero grade Celsius, la Topliţa un grad, La Bucin 3 grade, iar la Odorheiu Secuiesc 5 grade Celsius, scrie Mediafax. Vremea se va menţine rece seara şi în special dimineaţă în zona depresionară din estul Transilvaniei, cu minime la pragul îngheţului sau cu 1-2 grade sub zero, temperaturile urmând să crească, în cursul zilei de duminică, până la valori maxime cuprinse între 19 şi 23 de grade Celsius, au explicat meteorologii.
În anul 1977, minima absolută a lunii septembrie a fost de minus 10 grade Celsius, iar maxima absolută a lunii, de 33,8 de grade