Operatorul de servicii medicale private Gral Medical, controlat de Robert şi Georgeta Şerban, a înregistrat în prima jumătate a acestui an o creştere cu 15% a afacerilor, până la 9 milioane de euro.
„Suntem în buget după prima jumătate a anului şi estimăm că în partea a doua se va păstra trendul din această perioadă“, a spus Robert Şerban, acţionarul companiei.
La nivelul întregului an, compania aşteaptă o cifră de afaceri de aproximativ 19 mil. euro, potrivit unor informaţii anterioare. Compania a fost fondată în anul 2000, iar în prezent include 24 de centre medicale (11 laboratoare, 10 clinici şi trei centre de imagistică).
Gral se numără printre cei mai mari operatori de pe piaţa privată de servicii medicale, o industrie estimată la 500-600 mil. euro. Compania se apropie de finalizarea unui spital privat în Capitală, o investiţie anunţată în urmă cu câţiva ani. Continuarea pe ZFCorporate