În fiecare generaţie sunt oameni talentaţi, care întâlnesc dascăli în stare să le şlefuiască înzestrarea şi fac eforturile de cultivare pentru a-şi da măsura, iar, în cele din urmă, se profilează.

După cum, la polul opus, aşa cum arată abundent ceea ce se petrece în jur, sunt odrasle fără talent, din familii ce ocupă vreo poziţie publică importantă, care, după ce trec printr-o educaţie sumară şi nu strîng vreun merit, ajung să succeadă părinţilor. Între cei doi poli sunt, apoi, felurite combinaţii, de la talente prodigioase, care eşuează pentru că nu şi-au găsit îndrumătorii potriviţi sau nu au întreprins un efort sistematic sau, pur şi simplu, din neşansa de la un moment dat (cum a fost blocarea posturilor instituţiilor din 1980 sau din 2009!), la reuşite de carton datorate contextelor permisive (precum surplusul de joburi ofertate la lansarea unor specializări fără tradiţie în universităţile din România anilor 1990 sau relaxarea criteriilor profesionale în vreme de confuzie). La noi s-a ajuns, din păcate, la efective recorduri. Astfel, nu de mult, cineva fără pregătire şi experienţă de organizare a putut înscrie în cartea de muncă, drept primă angajare, funcţia de ministru, iar persoane care nu au condus în viaţa lor cel puţin o echipă de volei au devenit demnitari, după cum, prea frecvent, se ajunge la ratarea efectivă, uneori pe bandă rulantă, a unor minţi strălucite, sau, invers, la ocuparea posturilor de decizie de mediocri docili (un proverb spaniol spune: "să te ferească Dumnezeu de mediocrul asiduu care decide asupra ta"!), cum se întâmplă în actuala confuzie de valori, când mulţi oameni nepotriviţi ocupă vizibil locuri nepotrivite.

Îmi vine în minte tipologia carierelor gândindu-mă la Jean Bălin, mult preţuitul coleg de generaţie, care i-a uimit pe cei care l-au cunoscut prin neobişnuita sa înzestrare şi căruia elevii săi, din teritoriul mer