Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NEWS ALERT. Accident soldat cu doi morţi şi şapte răniţi în Giurgiu

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 8 septembrie 2013 ·

Două persoane au murit și alte șapte au fost rănite în urma unui grav accident de circulație produs în comuna Ghimpați, județul Giurgiu.

Accidentul s-a produs pe DN6, în dreptul localităţii Ghimpaţi, după ce o maşină a intrat pe contrasens şi a izbit frontal o altă maşină care circula regulamentar, scrie rtv.net.

În urma coliziunii două persoane, soţ şi soţie, din Domneşti au murit pe loc. Alte şapte persoane au fost rănite şi transportate de urgenţă la spitale din Giurgiu şi Bucureşti.

Șoferul vinovat de producerea accidentului a fost supus etilotestului, iar rezultatul a fost negativ. Şoferul va fi cercetat pentru ucidere din culpă.

"Pe DN 6, între Alexandria şi Bucureşti, în dreptul localităţii Ghimpaţi, conducătorul unui autoturism Dacia Logan, în vârstă de 53 de ani, din localitatea Toporu, judeţul Giurgiu, care se deplasa pe direcţia spre Bucureşti, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism Renault Simbol în care se aflau două persoane cu vârste de aproximativ 57 de ani, soţ şi soţie, în urma impactului cei doi soţi decedând pe loc" a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cornel Vasilache.

În urma impactului, cei şapte ocupanţi ai Daciei Logan au fost răniţi, doi fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Giurgiu şi cinci la spitale din Capitală, precizează aceeaşi sursă.

Persoanele rănite erau angajaţi ai unei firme de pază care se întorceau acasă de la serviciu.

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:INTERVIURILE 2+1. Elena Udrea: ”Eu şi Mihai Răzvan Ungureanu avem aceeaşi idee: un singur partid de centru-dreapta”Cum au rezolvat ţările civilizate problema câinilor maidanezi. Americanii ucid un milion de maidanezi pe anNADINE A FOST AMENINȚATĂ și i-a fost VANDALIZATĂ MAȘINA

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:Protest EXTREM. Pentru a salva rechinii,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 42 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 23 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°