Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lăsăm să cadă şi ultima baricadă? Despre abilitare şi conducerea de doctorat în România

Publicat in Vox Publica, duminică 8 septembrie 2013 ·

Acesta este un articol pe care, dacă mi-ar păsa doar de confortul personal, nu ar fi trebuit să-l fi scris! Asta deoarece sunt sceptic asupra efectului său educaţional, dar cu siguranţă va stârni şi/sau va îngroşa rândul neprietenilor mei. Ce mă îngrijorează nu este atât faptul că îmi voi stârni neprietenii – ei oricum au adesea cultul neadevărului prin cuvinte şi acţiuni şi m-am obişnuit deja -, ci că poate îmi voi pierde unii prieteni tineri valoroşi; mi-ar părea rău, dar dacă i-aş pierde înseamnă că nu merita să investim în prietenia noastră, valorile noastre fiind clar diferite. Aşadar, pentru stările mele de pleasant life şi good life, clar, nu trebuia scris. Există însă şi un meaningful life, care, pentru mine, contează mult mai mult: unele lucruri trebuie făcute fiindcă trebuie făcute, indiferent de consecinţe. Aceasta nu este o simplă sintagmă retorică, ci una care conţine un „trebuie” kantian, în chiar spiritul lui Kant: „Cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine”. Adevărul este că mesajul acestui scurt articol l-am gândit mai demult, m-am apucat să-l scriu atunci, în funcţie de evoluţiile din mediul academic l-am lăsat baltă, l-am reluat de mai multe ori, iar acum iată-l, meaningful life răzbătând în final.

Despre ce este vorba?

Când s-a pus problema introducerii abilitării în România am fost şi eu consultat ca expert, prin prisma activităţilor şi experienţei mele în mediul academic. Abilitarea înseamnă a acorda dreptul de conducere de doctorat şi celor care nu sunt profesori universitari, dacă şi-au obţinut doctoratul şi îndeplinesc o serie de criterii academice. Colegii mei de atunci, care susţineau introducerea abilitării în România, ştiu că nu am fost de acord cu introducerea acestui mecanism în această formă, eu, cu supărările de rigoare pe care le-am generat atunci, argumentând că:

(1) Mecanismul de abilitare nu există

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 3 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 5 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum 3 ore
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 2 ore
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 3 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 3 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 3 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum 2 ore
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Brașov: Explozii la conductori electrici, în plină stradă. Zeci de persoane evacuate

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanţii ISU Braşov au intervenit, vineri seară, după ce mai multe explozii s-au produs la conductori electrici, la o intersecţie din municipiul Braşov. Un număr de 46 de persoane au fost evacuate pe durata intervenţiei. O persoană a suferit u

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/25°
lun.

18°/27°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

16°/29°