News Noaptea trecută, în jurul orei 00.10, Poliția Municipiului Botoșani a fost sesizată de către personalul unei secţii medicale din cadrul Spitalului Județean Botoșani, cu privire la faptul că un tânăr, care nu era internat şi care nu şi-a putut justifica prezenţa în spital, a fost surprins pe balconul secției.
Poliţiştii care s-au deplasat la fața locului l-au identificat pe Vlad G. de 17 ani, din municipiul Botoșani, asupra căruia au fost găsite două telefoane mobile despre care a declarat că le-a sustras de la un pacient, cu scopul de a le valorifica ulterior.
Vlad G. a fost condus la sediul Poliției Municipiului Botoșani, pe numele acestuia întocmindu-se dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.