Facebook a devenit astăzi o formă de agregare foarte utilă politicenilor şi partidelor şi mai puţin persoanelor cu preocupări intimiste.
Günter Grass a admis, fireşte, că începe să se simtă puţin ca un dinozaur, unul care continuă să-şi scrie textele de mână şi să le transcrie apoi la vechea sa maşină de scris Olivetti.
Critica lui Grass pune însă în evidenţă, în mod indirect, un aspect esenţial. Pe Facebook oamenii nu intenţionează să ascundă ceva, ci dimpotrivă să expună ceva. Facebook nu este un loc al intimităţii discrete şi al secretelor de tot felul, ci al exhibiţionismelor. De aceea puţini sunt aceia care se tem că NSA, serviciile britanice sau SRI ar putea să tragă cu ochiul şi să descopere lucruri neconvenabile.
Îndeobşte, Facebook oferă o imagine destinată celorlalţi, un chip social şi nu unul de interior şi intimitate. De aceea chiar dacă scriitorul are perfectă dreptate să spună că 500 de prieteni sunt echivalenţi cu niciunul, totuşi el nimereşte în gol. Pe Facebook prieten înseamnă altceva decât în accepţia tradiţională. Prietenia în sensul vechi al termenului avea o funcţie de separare, ea trăgea o limită dintre cei desemnaţi şi toţi ceilalţi. În sensul virtual, prietenia, dimpotrivă, pune laolaltă şi îi reduce pe participanţi la un numitor comun. Cu cât sunt mai mulţi prieteni pe Facebook, cu atât mai sărace şi rarefiate sunt discuţiile, reducându-se uneori la simple gesturi, cum ar fi postarea unui link. Ambiţia unui pasionat al reţelei Facebook nu este să-şi limiteze numărul interlocutorilor, ci dimpotrivă să-l majoreze.
Tocmai de aceea Facebook a devenit astăzi mai mult o formă de agregare foarte utilă nu atât persoanelor lipsite de vocaţia scenei publice, cât celorlalţi, oamenilor de scenă, exhibiţionişti şi histrioni prin natura lor. Cu alte cuvinte celor care fac, într-un sens sau în altul, politică. Fieca