Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un copil pe zi cade victimă colţilor maidanezilor din Craiova

Publicat in GAZETA de SUD, luni 9 septembrie 2013 ·

În ultimele patru luni, la Biroul de Internări al Spitalului de Boli Infecţioase din Craiova s-au prezentat 122 de copii muşcaţi de câini. Practic, în fiecare zi un copil are de suferit de pe urma câinilor maidanezi, care parcă au pus stăpânire pe oraş.

Statistica în privinţa persoanelor care au făcut cunoştinţă de la începutul anului cu colţii câinilor maidanezi este alarmantă la nivel naţional, conform evidenţelor spitalelor cu specialitatea boli infecţioase. Mai bine de 20.000 de persoane au fost muşcate de câini în 2013, cele mai multe în Bucureşti (9.760). Exceptând însă Capitala, care are aproape două milioane de locuitori, Doljul ar fi pe primul loc în acest clasament al victimelor maidanezilor, numărul victimelor crescând de la an la an. Ca şi numărul câinilor de pe străzi... Dacă, în 2011, circa 1.600 de persoane s-au prezentat numai la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova cu muşcături, în 2012 numărul acestora s-a dublat, pentru ca după prima jumătate a acestui an, numărul celor muşcaţi de câini în Dolj să treacă de 2.000. Comparativ, următoarele judeţe cu astfel de probleme, Constanţa şi Brăila, înregistraseră de la începutul anului în jur de 1.200 de victime ale maidanezilor.

Dacă este să ne uităm doar la ultimele cifre oferite de Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş“ din Bănie, situaţia este mai mult decât îngrijorătoare. În ultimele patru luni, la Biroul de Internări s-au prezentat 515 adulţi muşcaţi de câini, dar şi 122 de copii! Practic, în fiecare zi, dacă este să facem o medie, un copil are de suferit de pe urma câinilor maidanezi, care parcă au pus stăpânire pe Craiova. În urmă cu doi ani se vorbea de existenţa a 5.000 - 6.000 de câini maidanezi în Bănie, acum, tot în lipsa unei cifre oficiale, se spune că numărul lor ar depăşi 9.000.

Şi alte judeţe din Oltenia au probleme cu câinii maidanezi. În Gorj, de la în

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 4 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 48 minute
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 7 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 7 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 3 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Olivia Hussey, cunoscută pentru rolul principal din „Romeo și Julieta”, a murit la vârsta 73 de ani

Adevarul acum 11 ore
Olivia Hussey, actrița britanico-argentiniană cunoscută pentru rolul său din adaptarea cinematografică din 1968 a piesei „Romeo și Julieta” de William Shakespeare, a murit. Ea avea 73 de ani.

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 2 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Nicuşor Dan: Peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024

News.ro acum 15 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă bilanţul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor (ASPA) în anul care se termină, el arătând că peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024. ”Bilanţ ASPA. Peste 8.300 de animale au fost sterili

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

-0°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°