Într-una dintre lojile VIP de la Arena Naţională au luat loc şi părinţii mamei lui Ciprian. A fost primul meci al ”naţionalei” văzut de bunica lui Marica: e cea care a ţinut ca puştiul să meargă la fotbal.
"Am făcut multe sacrificii în ultimele săptămîni spre a fi la un nivel corespunzător pentru echipa naţională". E fraza pe care Ciprian Marica a spus-o cu 48 de ore înainte de partida cu Ungaria, într-un interviu oferit Antenei 1. Iar răspunsul punctual al "Samuraiului" a venit şi pe gazon: gol rapid în minutul 2 şi pasă la reuşita fenomenală a lui Pintilii, torpilă în vinclu.
"A scos untul din el"
Ce înseamnă sacrificiu şi cum s-a autopreparat Marica pentru explozia contra ungurilor? Apropiaţii săi povestesc faptul că, fără echipă, a intrat într-un program draconic de pregătire, de care s-a ţinut cu dinţii.
A intrat pe mîna preparatorului fizic al "naţionalei", Marius Dima, încă de la începutul lunii august şi a avut zile în care a urmat şi trei antrenamente!
A repetat ciclul şi în perioada cît a fost în cantonamentul montan cu Dinamo, în Poiană, unde, pe lîngă ceea ce lucra alături de "cîini", avea un program suplimentar de la secundul reprezentativei, Florin Marin.
"A scos untul din el! Sigur, e o diferenţă cînd te pregăteşti la o echipă şi joci meciuri, dar a făcut un efort incredibil tocmai spre a nu pierde trenul naţionalei, cu cele două partide cruciale, cu Ungaria şi cu Turcia. Şi i-a ieşit deocamdată!", spun amicii săi.
Vizită scurtă în loja Arenei
Iar la meci, Marica a avut o motivaţie suplimentară, de suflet, spre a rupe norii. A invitat-o la partidă pe bunica sa, aflată pentru prima dată la o întîlnire a "naţionalei". Ciprian are sentimente speciale pentru bunicii din partea mamei, care au avut o contribuţie esenţială în alegerea sa către fotbal.
Părinţii îl îndreptau mai mult spre tenis, dar bunica îl