Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinerii vrânceni pot obţine un loc de muncă devenind ucenici

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 9 septembrie 2013 ·

Pe lista locurilor de muncă vacante dată publicităţii zilele trecute, de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vrancea, se regăseau 30 de oferte pentru tinerii care doresc să devină ucenici. Daniela Brihoianu, purtătorul de cuvânt al instituţiei, a declarat că deşi ucenicia reprezintă o posibilitate sigură de calificare şi obţinere a unui loc de muncă, prea puţini tineri aleg să pornească pe acest drum. Toţi angajatorii pot derula programe de ucenicie, ei primind o subvenţie de 300 de lei/lună/ucenic pe toată perioada derulării contractului de ucenicie.

Tinerii cu vârsta între 16 şi 25 de ani, care au absolvit sau nu diverse forme de învăţământ şi nu au calificare pentru domeniul în care piaţa muncii oferă şanse de angajare, pot opta să devină parte din programele de ucenicie. Ei pot avea, astfel, un loc de muncă stabil pe o perioadă între 12 şi 36 de luni şi un salariu, precum şi şansa unei calificări care le va putea aduce avantaje toată viaţa. „Noi am mai avut ucenici calificaţi şi în anii trecuţi, pentru că Legea nr. 279/2005 nu este o noutate. Anul trecut, de exemplu, au fost formaţi 33 de ucenici în meseria de confecţioner. Tinerii care aleg să devină ucenici obţin calificare la locul de muncă, iar angajatorii beneficiază de subvenţii. Orice angajator poate organiza programe de ucenicie în baza Legii 279/2005, iar pentru certificarea competenţelor se pot adresa oricărui furnizor acreditat din Vrancea. Furnizorii acreditaţi sunt în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Vrancea. E o şansă pentru tineri care, din păcate, se pare că nu le prea este pe plac. Oricum, noi le arătăm ofertele, îi informăm astfel încât ei să poată decide în cunoştinţă de cauză ce aleg să facă”, a declarat Daniela Brihoianu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Vrancea.

Potrivit legislaţiei în vigoare, poate deveni

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 6 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 13 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 9 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 5 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 6 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 6 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 5 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

26°
mar.

24°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°