Vreau să aduc un omagiu, conștient fiind că obiceiul nu se mai poartă și că îmi asum riscul de a fi bruftuluit ante portas.
Prin urmare, dedic acest articol, cu admiraţie și respect, cercetătorilor români de la CERN care au contribuit la transcrierea viselor privind nașterea lumii, într-o pagină unică din istoria științei.
Am motive să cred că puțini dintre noi, chiar și cei cu o capacitate mai mare de a-și imagina abstractul, au înțeles pe de-a-ntregul semnificația experimentelor din acceleratorul de la CERN. Mă rog, nu-i pun la socoteală pe cei câțiva fericiți săraci cu duhul din politica noastră de la televizor care acum vreun an, au tras, e drept, fără să-și bată prea mult capul, concluzia fermă că acolo se pregătea sfârșitul lumii. Doar că în loc să se retragă la adăpost în caverne, au ținut musai să ne împărtășească convingerile pe micile ecrane spre deliciul intelectual al știristelor pătrunse de iminența catastrofei.
De fapt, la CERN se visează nu la sfârșitul ci la facerea lumii. Fizicienii de-acolo operează cu concepte și teorii care mai întâi sunt imaginate. Iar nouă, pentru a înțelege ceea ce nu putem înțelege, ni se oferă metafore.
Noi recunoaștem doar materia pe care o vedem cu ochiul liber, asta-i situația! Ei au vizualizat concepte inaccesibile simțurilor și inteligenței comune. Cărora, după ce le-au imaginat, să străduiesc să le demonstreze existența.
Am învățat la școală că atomul este cel mai mic și mai mic și, asemenea salariilor, nu mai poate fi tăiat. Mai apoi am admis că atomii au nuclee, formate din protoni și neutroni, în jurul cărora orbitează electroni. Noroc că am terminat liceul la timp, pentru că deja chestia asta cu protonii şi neutronii care se învârt de capul lor în interiorul nostru ne depășea!
Fizicienii particulelor au continuat să pătrundă tot mai adânc cu min