Poate pare ilar, informațiile pe care le prezentăm în continuare sunt publice. Au fost prezentate consilierilor locali în urmă cu o săptămână, dar presa locală a „omis“ să dea publicității aceste informații.
Cooperativa politică de la Brașov a impus embargo informațional pe această temă, chiar dacă primarul George Scripcaru a ținut să precizeze în plen că vor fi contestate două dintre constatările procurorilor financiari (cazuri în care edilul șef are dreptate, pentru că nu Curtea de Conturi decide oportunitatea unor decizii locale). Vorbim despre exercițiul financiar-contabil din 2012.
Pe lângă cazurile în care dăm dreptate primarului Scripcaru – referitoare la facilitățile privind vânzările cabinetelor medicale din fondul imobiliar al municipiului și impunerea unor taxe pe teren pentru propria Regie locală a pădurilor, cei de la Curtea de Conturi au mai găsit câteva nereguli, pe care le vom prezenta succint.
În măsura în care vor exista comentarii și intervenții din partea cititorilor, vom veni cu amănunte suplimentare în cât mai scurt timp.
1. Primăria Brașov, la această oră, nu organizat și nu conduce contabilitatea analitică a terenurilor și construcțiilor. Dar, chestiunea nu este atât de gravă, confirmată chiar de cei de la Curtea de Conturi (veniți de la Sibiu, ca în emisiunea cu „Schimbul de mame“, cei de la Brașov mergând la Primăria condusă de Klaus Johannis): „Valoare nu a fost estimată având în vedere că, în timpul auditului financiar, s-a organizat și efectuat evidența analitică a terenurilor și construcțiilor, neconstatându-se difernțe între evidența sintetică și cea analitică“.
2. Probleme au fost găsite și la schema cu domeniul schiabil. „UATM (unitatea adminstrativ teritorială municipală) Brașov nu a trecut în evidența activelor fixe corporale de la activele fixe corporale în curs toată valoarea obiectivului de investiți