Cel mai solid argument in sustinerea principiala a interventiei militare in Siria a fost cel legat de costurile inactiunii. Daca avantajele interventiei nu sunt foarte clare, s-a spus ca dezavantajele pasivitatii ar fi evidente si coplesitoare. Acestea ar consta in incurajarea data tuturor adversarilor SUA si, in general, ai pacii si democratiei, precum Coreea de Nord sau Iranul dar si Al Queda sau Fratia musulmana, de a actiona in dispretul ordinii mondiale si de a recurge la arme de distrugere in masa spre a-si promova agenda.

In acest sens Presedintele Obama a adaugat ca nu numai SUA ci un mare numar de state a convenit sa interzica utilizarea armei chimice. Daca incalcarea acestei interdictii ar ramâne fara raspuns, intreaga ordine internationala si credibilitatea comunitatii internationale ar fi puse in discutie.

O atare demonstratie se bazeaza pe rationamente psihologice. Ea este corecta din perspectiva psihologiei americane. Nu insa si din perspectiva psihologiei arabe sau, mai general, asiatice. Aceasta este una din marile vulnerabilitati ale planificarii strategice americane. Ea pleaca de la premisa gresita ca si ceilalti gândesc, simt si reactioneaza ca americanii. Or, nu este asa!

Intr-adevar orice american ar lua autoretinerea unei mari puteri ca semn de slabiciune si ar fi tentat sa profite de ocazie. Dimpotriva, el ar fi inhibat la vederea muschilor adversarului. La ce bun sa trezesti motanul care doarme când tu esti un biet soricel?! Aceasta este atitudinea Occidentului obisnuit sa domine si de aceea obisnuit sa pretuiasca si sa respecte puterea.

Orientul se comporta altfel având o alta psihologie. Ea vine cumva de la longevitatea sa care, creindu-i convingerea legitimei perenitati, il face sa se raporteze altfel la factorul timp. De asemenea, isi are originea in relatia diferita intre eficienta si onoare; cea din urma fiind