Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima investiţie de milioane de euro în agricultura gorjeană

Publicat in Pandurul, luni 9 septembrie 2013 ·

O investiţie de două milioane de euro făcută în agricultură a fost inaugurată la sfârşitul săptămânii trecute la Arcani chiar de ministrul Daniel Constantin. Cine se gândeşte că banii respectivi au creat cine ştie câte locuri de muncă greşeşte pentru că la silozul de cereale ridicat într-un timp record cu suma amintită lucrează o singură persoană. Toată munca o face un calculator, iar cel care operează cu el poate să şi greşească datele pentru că programul informatic este făcut în aşa fel încât să depisteze astfel de „erori”.

Daniel Constantin a fost punctual la întâlnirea cu reprezentanţii firmei care administrează silozul respectiv, siloz pentru a cărui construire s-au folosit şi fonduri nerambursabile în proporţie de 50%. Ministrul a fost asigurat încă de la început că instituţia pe care o conduce i-a asigurat pe investitori să parcurgă fără prea multă birocraţie etapele necesare obţinerii finanţării, după care lui Constantin i s-a spus că doar un singur om va administra cele 9000 de tone ce pot fi depozitate în acest hambar modern. „Tot acest sistem este computerizat şi o singură persoană lucrează la el. Vine marfa din câmp, se cântăreşte, se fac probe de laborator, iar operatorul de la calculator ştie ce trebuie să facă apoi cu aceste informaţii, respectiv dacă cerealele mai trebuie uscate sau curăţate. Şi dacă el greşeşte cu ceva programul informatic nu-i permite să greşească. Este conceput de noi în aşa fel încât să evite astfel de situaţii”, i-au spus gazdele oaspetelui venit de la Bucureşti. Silozul vizitat de Daniel Constantin trebuia inaugurat anul viitor, dar cei care l-au construit au urgentat lucruri în aşa fel încât să devină funcţional chiar din această toamnă.

Capacitate de 9.000 de tone

Marian Niculescu, reprezentant al firmei care a construit silozul de la Arcani, a menţionat că firma are circa 600 de hectare de teren cultivate

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 3 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 33 minute
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 9 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 8 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 7 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 5 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 11 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 5 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

8°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°