O ucraineancă s-a ales cu o pagubă de peste şapte mii de lei după ce a fost depistată în neregulă de echipa de control din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret. Potrivit celor afirmate de ofiţerul pentru relaţii publice de la Serviciul teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisar şef Ilie Poroch-Seriţan, sâmbătă în jurul orei 15.00, a intrat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, în calitate de pasager într-un autocar marca Mercedes, pe sensul de acces în România, o femeie, cetăţean ucrainean. Pentru că existau suspiciuni că acesta ar fi transportat ţigări, poliţiştii de frontieră şi lucrătorilor vamali au efectuat un control amănunţit asupra bagajelor personale ale acesteia.
În aceste condiţii, echipa comună de control a descoperit în bagajele femeii, Nataliia V., în vârstă de 36 de ani, două mii de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, marca Viceroy. Ţigările, în valoare de 2.440 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar femeia a fost sancţionată contravenţional de către autorităţile vamale cu amendă de cinci mii de lei, a precizat comisarul şef Poroch-Seriţan.
O ucraineancă s-a ales cu o pagubă de peste şapte mii de lei după ce a fost depistată în neregulă de echipa de control din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret. Potrivit celor afirmate de ofiţerul pentru relaţii publice de la Serviciul teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisar şef Ilie Poroch-Seriţan, sâmbătă în jurul orei 15.00, a intrat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, în calitate de pasager într-un autocar marca Mercedes, pe sensul de acces în România, o femeie, cetăţean ucrainean. Pentru că existau suspiciuni că acesta ar fi transportat ţigări, poliţiştii de frontieră şi lucrătorilor vamali au efectuat un control amănunţit asupra bagajelor personale ale acesteia.
În aceste condiţii, echipa comună de control a descoperit în