FC Olt Slatina a luat un punct în etapa inaugurală, în jocul susţinut pe teren propriu cu CSM Râmnicu Vâlcea, formaţie al cărei obiectiv este promovarea. Meciul s-a încheiat nedecis, scor 0-0, dar slătinenii au avut ocaziile mai clare, cea mai mare fiind o bară a lui N’ Kongue.
Candidate la play-off, meciul dintre cele două formaţii, de pe Stadionul „ 1 Mai”, s-a încheiat cu o remiză albă. Bine organizate în defensivă, cele două formaţii au arătat multă prudenţă în joc, dar cu toate astea ocaziile au apărut, iar cele mai importante le-au aparţinut slătinenilor. În minutul 9, N’ Kongue a zguduit bara transversală a vâlcenilor, în urma unei execuţii din careul mic, după o centrare de pe flancul drept, trimisă de Huţanu. Portarul oaspeţilor, Matache, a avut o intervenţie bună la jumătatea primei reprize, respingând în corner o reluare cu capul a lui Huţanu. Drăghici a fost aproape de deschidere scorului, însă, execuţia din apropiere, cu capul, după o centrare a lui Marincău, nu a găsit spaţiul porţii (min. 39). Vâlcenii au avut o ocazie importantă înainte de intarea la cabine. Şutul bun al lui Adrian Popa, din interiorul careului a fost scos de Mogoşanu, iar în urma fazei fixe oaspeţii au solicitat un henţ în învălmăşală.
În actul secund, vâlcenii ar fi putut specula două contraatacuri, prin Adrian Popa şi Negruţ, ale căror şuturi, din careu, au trecut peste, în timp ce şlătinenii au avut cel puţin patru ocazii mari. N’ Kongue a preferat un şut puternic din marginea careului, în locul unei pase către Drăghici, aflat într-o situaţie mai bună, Ignea a ridicat tribuna în picioare în urma unui şut senzaţional de la 25 de metri, scos de sub transversală de Matache (min. 73). Agbleta a fost aproape de a-l învinge pe Matache, cu un şut la colţul scurt. După o fază creată de Cruşoveanu şi Bancu, pe partea stângă, fundaşul central al slătinenilor a pasat pe cul