Într-o Uniune Europeană în care balanţa puterii înclină spre vest, şansa Europei de Est stă într-o alianţă regională care să încurajeze dezvoltarea şi integrarea regiunii, este concluzia la care au ajuns mai mulţi politicieni est-europeni prezenţi la a 23-a ediţie a Forumului Economic din oraşul polonez Krynica, recunoscut ca „Davosul“ Estului.
Forumul a avut o conferinţă special dedicată „Europei Carpaţilor“, încurajării formării unor alianţe între ţările est-europene. La propunerea reprezentantului României, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei Deputaţilor Laszlo Borbely, participanţii la conferinţă au adoptat un memorandum în care se angajează, printre altele, să facă eforturi pentru formarea unei Adunări Interparlamentare a Europei Centrale şi de Est care să devină un forum permanent al cooperării între parlamentele din regiune. „Avem nevoie de alianţe pentru că în UE avem interese comune“, a explicat Borbely. De remarcat este că el a fost singurul reprezentant al României la aceste discuţii, cu toate că pe teritoriul României se află 30% din munţii lanţului carpatic. Spre comparaţie, Polonia a avut 14 reprezentanţi, Ucraina patru şi Ungaria trei.
Participanţii au subliniat că la baza strategiei carpatice ar trebui să stea transporturile şi dezvoltarea infrastructurii - pentru că acestea îmbunătăţesc circulaţia şi comunicarea, turismul şi protecţia resurselor naturale. Ei au remarcat că între Franţa şi Germania există la fiecare trei kilometri câte un punct de trecere, pe când în regiunea noastră distanţa este de 20 – 100 de kilometri.
Din partea Slovaciei, parlamentarul Magdalena Vasaryova atras atenţia că una din cele mai mari probleme ale regiunii este că naţiunile nu sunt interesate unele de altele, că ţările au prea puţine drumuri care să le lege direct şi prea puţine conexiuni energetice.
„Concurăm pentru