Zeci de bistriţeni s-au adunat duminică pentru a protesta împotriva exploatării aurifere de la Roşia Montană. Aceştia promit că vor protesta pâna când Guvernul va lua o măsuri potrivite pentru ţară.
Aproximativ o sută de persoane s-au adunat în după amiaza zilei de 8 septembrie în fata Bisericii Evanghelice, pentru a protesta împotriva distrugerii Roşiei Montane.
Bistriţenii au venit cu pancarte pe care au scris mesaje de susţinere a mişcării ecologiste de la Roşia Montană. Printre cei prezenţi la acest eveniment sunt liderii Partidului Ecologist Român, filiala judeţeană, Alexandru Marian Toniuc şi Marius Bălan, dar şi preşedintele Forţa Civică B-N, Gavrilă Urs şi zeci de bistriţeni.
Cu mic cu mare, tineri şi bătrâni, însoţiţi de căţei de companie au ieşit în stradă pentru a susţine Roşia Montana de la distrugere, strigând lozinci, cântând şi purtând pancarte sau tricouri cu mesaje de susţinere a naturii. Protestatarii au pornit la pas şi făcut un tur al Bistriţei. Aceştia, au plecat din faţa Bisericii Evangelice au trecut prin parcul municipal, apoi pe strada Alexandru Odobescu, strada Dornei şi s-au întors din nou în Piaţa Centrală, de acolo de unde au pornit.
Pe tot parcusrsul drumului cei prezenţi la eveniment au scandat lozinci precum: "Uniţi salvăm Roşia Montană", "În aur se măsoara tradarea de ţară"; "Ieşiţi afară dacă vă pasă de Roşia Montană", "Opriţi asediul Roşiei Montane", "Noi suntem aurul", "Nu cianuri în România", "Toamna asta like-urile se numără în stradă", "Bistriţa se trezeşte", "România nu gustă cianura" "Nu în numele meu", "Avize ilegale de la ministere penale" sau "Roşia Montană nu e de vânzare".
Pe traseu protestatarii au împărţit pliante bistriţenilor aflaţi la plimbare în parcul municipal sau persoanelor întâlnite în cale pe parcusul drumului. Fluturaşii înmânaţi c