Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai mare paradis fiscal din Uniunea Europeană. Țara în care bani pot fi legal feriți de FISC

Publicat in Capital, duminică 8 septembrie 2013 ·

Investitorii care vor să-și știe banii în siguranță nu trebuie să se uite la insulele din Caraibe, ci chiar în inima Europei unde există un stat în care banii pot fi, legal, feriţi de fisc.

Este cunoscut faptul că Elveția este o oază fiscală sigură, însă această țară nu face parte din Uniunea Europeană. Cel mai mare paradis fiscal din spaţiul comunitar este Marele Ducat de Luxemburg - stat fondator al Uniunii, deși ministrul finanţelor, Luc Frieden, respinge denumirea de "paradis fiscal". "Suntem un centru financiar european şi nu încurajăm evaziunea", repetă la nesfârşit Luc Frieden.

În micuţul stat, cu o populație de 500 de mii de locuitori, funcţionează reprezentanţele a 141 de bănci din 26 de ţări.

Luxemburgul şi-a câştigat reputaţia de oază fiscală sigură. Volumul fondurilor de investiţii se ridică la aproximativ 2.100 de miliarde de euro, estimează biroul de consiliere financiară Ogier. Aceste fonduri sunt scutite de taxe. Pentru a-şi proteja profiturile de mâna lungă a fiscului, multe concerne internaţionale şi-au deschis filiale în Marele Ducat. Conform legislaţiei europene în vigoare, procedura este permisă. Banii proveniţi din străinătate au săltat Luxemburgul în fruntea clasamentului european al veniturilor pe cap de locuitor. Luxemburg este cel mai bogat stat european din punct de vedere al PIB-ului pe cap de locuitor, iar la nivel global este depăşit doar de Qatar, unde PIB-ul pe cap de locuitor ajunge la 80.721 euro. În aceste condiţii, nu-i de mirare că luxemburghezii îşi apără politica fiscală. Ministrul Luc Frieden nu renunţă sub nicio formă: firmele şi investitorii trebuie să se simtă şi-n continuare pe mâini bune.

Marele Ducat al Luxemburgului este un mare ducat ereditar, cu un sistem parlamentar unicameral. Limba naţională, luxemburgheza, este înrudită cu germana. De altfel, germana este prima limbă străină învăţată de

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 36 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 4 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum o ora
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Trei membri ai mafiei napolitane Camorra ”extrem de periculoşi”, un cap al unui clan familial fiul şi ginerele acestuia, arestaţi în sudul Spaniei, la Marbella

News.ro acum o ora
Poliţia spaniolă anunţă luni arestarea la Marbella a trei membri ai mafiei napolitane, Camorra, consideraţi ”extrem de periculoşi” - un cap al unui clan familial al mafiei, fiul şi ginerele acestuia -, căutaţi de către justiţia italiană cu privire l

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum o ora
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Cutremur cu magnitudinea 3,5, luni seara, în judeţul Buzău

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la ora 19.08 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 3,5 şi s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea ora

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 2 ore
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°