Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dacă Occidentul nu mai poate reglementa nimic, cine şi cum va conduce lumea de mâine?

Publicat in Revista22, duminică 8 septembrie 2013 ·

Disoluţia ordinii occidentale postbelice, despre care am mai scris cu câteva luni în urmă[1], oferă lumii de astăzi dar mai ales generaţiilor care urmează perspectiva destul de puţin luminoasă a unei vieţi cu multiple incertitudini, cu riscuri de securitate convenţionale şi îndeosebi neconvenţionale, cu blocaje şi crize de tot felul, cu numeroase ameninţări lipsite de răspunsuri politico-economice instituţionalizate, consensuale, previzibile.

„Războiul resurselor”, declinul puterii de cumpărare a clasei mijlocii, dezacordurile politice interne şi dezintegrarea unităţii transatlantice au erodat parţial prestigiul şi infailibilitatea Vestului. S-au pierdut, probabil definitiv, siguranţa şi confortul unui sistem stabil, unitar şi omnipotent, cu care fuseseră învăţate generaţiile trecute de locuitori ai spaţiului euro-atlantic, în „anii de aur” ai modelului Welfare State de după al doilea război mondial. Ameninţarea sistemică reprezentată de Uniunea Sovietică a creat sentimentul solidarităţii occidentale, a determinat democraţiile liberale să rămână unite şi să-şi coordoneze politicile timp de aproape o jumătate de secol. Duşmanul comun era uşor identificabil, avea nume şi însemne simbolice. Teama de posibilul agresor de la Răsărit a fost un bun liant şi un subtil motor al dezvoltării.

Occidentul a învins finalmente în lunga confruntare ideologică, economică şi strategică avută după 1945 cu blocul socialist dar a pierdut, paradoxal, bătălia globalizării pe care el însuşi a iniţiat-o, clonându-şi potenţialul de modernizare tehnologică, de creativitate industrială şi profit în numeroşi poli de creştere economică. Mai tineri, mai tenace şi cu resurse umane ieftine, practic nelimitate, aceşti poli de creştere din zonele emergente îi ameninţă astăzi supremaţia.

În loc să însemne „sfârşitul istoriei” şi generalizarea bunăstării specifice democraţiilor l

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

G4Media: Donald Trump Jr. vine la București înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 26 minute
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui SUA, va ajunge în București la sfârșitul lunii aprilie pentru a participa la un eveniment de business, au declarat surse apropiate organizatorilor pentru G4Media. Conform surselor citate, evenimentul

Tribunalul Prahova a stablit un nou temen în 29 aprilie pentru cererea fostului ministru al Turismului Elena Udrea de reducere cu peste 150 de zile a pedepsei din dosarul Gala Bute / De ce a fost amânată decizia

News.ro acum 46 minute
Tribunalul Prahova, care era aşteptat să se pronunţe, marţi, asupra unei cereri prin care fostul ministru al Turismului Elena Udrea solicita reducerea cu peste 150 de zile a pedepsei de şase ani la care a fost condamnată în dosarul Gala Bute, a stab

Fraudă de peste 15 milioane lei cu mărfuri din China, descoperită de ANAF la o firmă din Suceava / Operatorul înregistra în contabilitate vânzarea la preţuri derizorii, iar în realitate produsele erau vândute, la preţul pieţei, către alte firme

News.ro acum o ora
ANAF a descoperit la o firmă din Suceava, care aduce produse din China, un prejudiciu de 15 milioane de lei. Societatea comercială a adus, în perioada 2019 -2024,79 de transporturi de produse din China şi a înregistrat în contabilitate bonuri fiscal

Afiș final pentru Electric Castle 2025: Justin Timberlake, Queens of the Stone Age, Yungblud, Justice ca headliners, plus alți 200 de artiști în program

HotNews acum 59 minute
Electric Castle dezvăluie lineup-ul final pentru ediția din 2025! Festivalul a pregătit 120 de ore de muzică live cu show-uri prezentate de superstaruri precum Justin Timberlake, Queens of the Stone Age, Yungblud, Justice și Bicep, alături de alți 2

Zelenski confirmă că trupele ucrainene sunt active în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut public pentru prima dată că trupele sale sunt active în regiunea rusă Belgorod, relatează BBC. „Continuăm să desfăşurăm operaţiuni active în zonele de frontieră, pe teritoriul inamic, iar acest

Cu imperiul clătinat, cel mai bogat om al planetei i-a cerut direct lui Donald Trump să renunțe la taxele vamale

HotNews acum o ora
Miliardarul Elon Musk a făcut apeluri directe, dar fără succes, la președintele american Donald Trump pentru a renunța la taxele vamale în weekendul trecut, a relatat luni Washington Post, citând două persoane familiarizate cu această chestiune, scr

Kelemen Hunor, despre Sprînceană: Nu are pregătirea necesară să vorbească despre politică mai mult decât la o masă, la un restaurant sau la cârciumă

G4Media acum 33 minute
România are nevoie de diaspora, dar Dragoş Sprînceană „nu are pregătirea necesară să vorbească despre politică mai mult decât la o masă, la un restaurant sau la cârciumă”, a afirmat marţi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres. „Acest

Trump a demis un oficial militar de rang înalt din cadrul NATO

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump l-a demis pe unul dintre cei mai importanţi ofiţeri militari americani de la sediul NATO din Bruxelles, sporind incertitudinea cu privire la rolul Americii în alianţa formată în urmă cu aproape opt decenii, relatează POLITI

FOTO. Bărbat rănit după ce s-a răsturnat cu mașina

Ceahlaul acum 2 ore
Un bărbat a fost rănit, după ce autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat în afara părții carosabile, pe raza comunei Crăcăoani. Accidentul a avut loc în data de 7 aprilie, și a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 22:20. La locul accide

Curtea Supremă îi permite lui Trump să aplice Alien Enemies Act pentru deportări rapide, deocamdată

News.ro acum 7 ore
Curtea Supremă i-a permis luni preşedintelui Donald Trump să aplice Legea privind inamicii străini deocamdată, oferind Casei Albe o victorie semnificativă care va permite oficialilor de imigrare să se bazeze pe o autoritate extinsă din timpul război

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-1°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/6°
mie.

-1°/7°
joi

-1°/6°
vin.

-1°/3°
Timisoara
acum

mar.

-2°/9°
mie.

-0°/11°
joi

2°/10°
vin.

-0°/11°