Pentru una lume, bună, aste trei chestiuni sunt mari şi arzătoare, la ordinea zilei. Se apropie cu paşi repezi anul electoral 2014, vin europarlamentarele, vin prezidenţialele. Cum dă în brânci, în întâmpinarea lor, floarea politicii româneşti? Puterea şi-a făcut de mult temele. Sondajele, toate, o dau a fi capabilă să ia, şi la unele şi la celelalte, potul cel gras. Rămâne să vedem dacă vor spune la fel şi electorii. Ce face, însă, opoziţia, opoziţia autentică, de centru-dreapta, adicătelea, nu cea liberală, pe care trădătorul Crin a predat-o, cu arme şi bagaje, social-democraţilor. Constatăm, cu tristeţe, că nu prea există, că e dezunită şi împrăştiată. Oare de ce i se întâmplă una ca asta? Nu se luptă bărbăteşte şi cu har, cu dragoste şi ură, scorpionul din delaul Cotrocenilor, de un deceniu întreg, s-o orienteze, s-o capaciteze, s-o coaguleze, vorba aia, într-un „puternic pol de dreapta”? Să formeze sub aripa lui, drăgăstoasă şi inspiratoare, demni urmaşi? Amintiţi-vă cum s-a făcut tovarăş de drum cu Stolojan, cum l-a îmbolnăvit mai apoi, cum s-a dus cu căciula în mână „după voturi” la Felix Motanu’, cum a pus la guvernare Alianţa DA şi pe Tăriceanu şi cum, nu ştiu de ce, i s-a pus repede pata, şi pe „soluţia imorală” şi pe Moliceanu, şi a ţinut-o apoi, vreme de patru ani, tot într-un scandal, de ni s-a dus pomina prin cancelariile europene.

S-a văzut de-atunci, prea bine, că unificatorul dreptei autentice are paranoia de a face alianţe minunate, pe care începe, repede, să le dreagă, până le strică. Cronica mirobolantă a regimului Băsescu e plină de astfel de „alianţe” şi unificări (guvern PDL-PSD, Alianţa „România Dreaptă”, Mişcarea pentru România”, Mişcarea Populară ş.a.). Rezultatul? Opoziţia „autentică” e astăzi mai bramburită ca niciodată, fermentul nociv care o otrăveşte şi o fărâmiţează fiind omul responsabil cu cacealmalele politicianiste