Deputatul Cezar Cioată era cunoscut până mai ieri pentru viteza incredibilă de a se muta dintr-un partid în altul, reuşind performanţa incredibilă de a-şi schimba formaţiunea politică de 4 (patru) ori într-o singură sesiune parlamentară. Notorietatea lui a crescut brusc în ultimele două zile, după ce l-a jignit pe Eugen David, unul dintre localnicii din Roşia Montană care se opun proiectului minier, chiar în curtea acestuia. Domnul Cioată, ajuns la Roşia Montană sub pretextul „informării” despre situaţia de aici, era deranjat de faptul că Eugen David nu l-a aşteptat la costum (cum era el îmbrăcat) şi i-a bătut obrazul pentru că era îmbrăcat în hainele de lucru, din gospodărie. De parcă vacile lui Eugen trebuiau să ţină cont de programul vizitei parlamentarilor. Şi de parcă acel costum cu care se mândrea domnul Cioată nu ar fi fost cumpărat din taxele şi impozitele plătite de Eugen David şi de cei care, de o săptămână ies în stradă pentru Roşia Montană.
De ieri, Cioată s-a transformat într-un nume generic, reprezentativ pentru toţi acei găinari care au ajuns în Parlamentul României doar pentru că şi-au aburcat un costum pe umeri. Cioată sunt toţi acei parlamentari şi politicieni care consideră că pot ignora legile şi, mai mult decât atât, pot ignora voinţa suverană a cetăţenilor români. Doamnelor şi domnilor Cioată, astăzi vom ieşi din nou în stradă în zeci de oraşe din ţară şi străinătate (lista completă aici) pentru a vă transmite un mesaj cât se poate de simplu NEAM SĂTURAT DE VOI!
Şi să vă mai spunem un lucru: dacă legea specială va fi aprobată, Palatele Victoria, Cotroceni şi Casa Poporului vor fi demolate înaintea Masivului Cârnic din Roşia Montană!
*** CITEŞTE AICI LISTA ORAŞELOR ŞI A LOCURILOR ÎN CARE SUNT ANUNŢATE PROTESTE PENTRU ASTĂZI
***
Selectiv (extrem de selectiv), momente, imagini şi înregistrări de la protestele di