Administratorul unei societăţi comerciale din judeţul Gorj s-a ales cu dosar penal pentru că a stabilit TVA de 24% la produsele de panificaţie, în loc de 9%, cât a fost introdus legal. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj a început cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de depăşire a adaosului maximal stabilit prin hotărâre de guvern, crearea de plusuri în gestiune şi delapidare.
Pâine cu TVA 24% a fost depistată în urma unui control desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute. „Având în vedere planul de acţiune pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul producerii, prelucrării, depozitării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie, poliţiştii Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Mătăsari s-au sesizat din oficiu despre faptul că un gestionar din cadrul unei societăţi comerciale, de 55 ani, din comuna Băleşti, a distribuit cu o autoutilitară produse de panificaţie, respectiv 90 de bucăţi pâine albă, întocmind o factură fiscală în care a înscris doar 43 de bucăţi de pâine albă şi a stabilit valoarea TVA-ului de 24%, deşi acesta a fost redus la 9% prin hotărâre de guvern.
Totodată, acesta nu a putut justifica lipsa în gestiune a cantităţii de 47 de bucăţi de pâine albă, rezultată prin diferenţă, din avizul de însoţire a mărfii“, a declarat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.
Administratorul unei societăţi comerciale din judeţul Gorj s-a ales cu dosar penal pentru că a stabilit TVA de 24% la produsele de panificaţie, în loc de 9%, cât a fost introdus legal. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj a început cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de depăşire a adaosului maximal stabilit prin hotărâre de guvern, crearea de plusuri în gestiune şi delapidare.
Pâine cu TVA 24% a fost depistată în urma unui control desfăşurat la sfârşitu