Citeam o știre publicată recent, conform căreia economia a crescut în primul semestru cu 1,8% față de perioada similară a anului trecut (peste așteptări). Evident, exporturile au fost cele care au tras PIB-ul în sus. Asta e partea pozitivă a informației.
Partea negativă este că investițiile, atât cele publice, cât și cele private, au înregistrat, în primele șase luni din 2013, un declin de 4,4% comparativ cu intervalul similar din 2012. Dacă investițiile ar fi rămas măcar la nivelul anului trecut, atunci creșterea economică ar fi fost de aproape 3%, ceea ce ar fi reprezentat o performanță pentru România.
În acest context, în care investițiile, dar și consumul au luat-o serios la vale, cred că nu ne mai permitem să stăm cu mâinile încrucișate, ci trebuie să atragem investitori de calibru. Pentru că numai așa vom putea genera o creștere sănătoasă și de durată a PIB-ului. Exploatarea de la Roșia Montană este genul de investiție care antrenează o dezvoltare a economiei pe orizontală. Asta înseamnă că vor fi foarte multe companii care vor trăi de pe urma deschiderii minei din Apuseni, ceea ce reprezintă o sursă de prosperitate în zonă, și nu numai. Ca să nu mai vorbesc de locurile de muncă create odată cu începerea extragerii aurului.
Nu aș vrea să mă opresc foarte mult asupra avantajelor economice ale proiectului minier de la Roșia. S-a vorbit foarte mult despre acest lucru și nu aș vrea să fiu acuzat că fac lobby companiei Roșia Montană Gold Corporation (RMCG).
Ceea ce aș vrea, în schimb, să subliniez este modul în care ar trebui să decurgă lucrurile la Roșia Montană. Altfel spus, este imperios ca de această dată să nu mai stăm cu chiloții în vine, ca să folosesc o exprimare mai puțin academică, dar foarte plastică.
Știu că Guvernul a renegociat o parte din clauzele contractuale în vederea începerii ex
