Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea Britanie îi va sancţiona pe cei care „nu muncesc suficient“ ca să-şi sporească veniturile

Publicat in Adevarul, duminică 8 septembrie 2013 ·

Departamentul de Muncă şi Pensii al Marii Britanii va sancţiona un milion de muncitori britanici care câştigă mai puţin decât un salariu minim pentru că „nu muncesc suficient” dacă nu-şi vor spori veniturile, informează cotidianul britanic „The Guardian”.

Potrivit unui document prezentat de publicaţie, Departamentul britanic pentru Muncă şi Pensii vrea ca cei care câştigă între 330 şi 950 de lire sterline pe lună, să fie catalogaţi drept persoane care „nu muncesc suficient”. Salariul de 1.050 de lire sterline este sub salariul minim naţional pentru persoanele care muncesc 35 de ore pe săptămână.

În consecinţă, aceste persoane vor fi obligate să participe la întâlniri la centre de ocupare a forţei de muncă, unde vor fi evaluaţi. Măsura face parte dintr-un program al Universal Credit, noul sistem de ajutoare sociale care se va implementa începând cu acest an.

După evaluare, autorităţile vor determina dacă persoana respectivă trebuie să urmeze cursuri de formare profesională. În cazul în care britanicii vor refuza să urmeze aceste cursuri, li se vor retrage ajutoarele sociale de care beneficiază prin intermediul Universal Credit.

Secretarul britanic pentru Muncă şi Pensii, Liam Byrne, a apărat acest proiect, catalogat de unii drept „polemic”, şi a spus că va ajuta „milioane de persoane care sunt excluse, fără un loc de muncă, şi celelalte milioane de persoane care sunt disperate ca să-şi sporească veniturile”.

Guvernul britanic diferenţează şapte categorii între cei care nu muncesc suficient. Aceste categorii variază de la „prea bolnav ca să lucreze” sau „prea ocupat ca să lucreze”, unde intră familiile monoparentale, la „nu munceşte destul”.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Măsuri sporite de securitate la meciul Franţa-Israel. Preşedintele Macron va fi pe stadion

Mediafax acum 51 minute
Meciul de fotbal din Liga Naţiunilor între Franţa şi Israel, programat joi la Stade de France, va fi însoţit de măsuri de securitate „extrem de întărite”, a declarat Laurent Nuñez, şeful poliţiei din Paris. Măsurile sunt luate în contextul tensiunil

Transalpina se închide. Autoritățile verifică dacă mai e cineva pe drum. Când se reia circulația

Ziare.com acum 2 ore
Circulaţia rutieră se închide pe DN 67 C, pe Transalpina, între Rânca, judeţul Gorj şi Curpăt, judeţul Alba, din cauza vremii nefavorabile. Luni, reprezentanţii DRDP Craiova vor verifica dacă mai sunt persoane pe acest sector de drum şi vor monta se

La Liga: Mallorca – Atletico Madrid 0-1

News.ro acum o ora
Echipa spaniolă Atletico Madrid s-a impus duminică, în deplasare, scor 1-0, cu Mallorca, în etapa a 13-a din La Liga. După o primă repriză care s-a încheiat cu scor alb, madrilenii au deschis scorul în urma unui contraatac. Giuliano Simeone a pasat

Via Transilvanica, un proiect major de dezvoltare comunitară pe care Marcel Ciolacu îl propune drept model de proiect social de succes

Adevarul acum 47 minute
Dezvoltarea satului românesc, o prioritate pentru PSD, este susținută nu doar prin investiții fără precedent în agricultură, ci țintesc și dezvoltarea așezărilor rurale prin promovarea patrimoniului natural, arhitectura și tradițiile.

Un avion Boeing chinez s-a întors pe aeroportul din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor - VIDEO

News.ro acum o ora
Un avion Boeing aparţinând companiei chineze Hainan Airlines s-a întors duminică pe aeroportul Fiumicino din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor care s-ar putea să fi fost cauzată de o coliziune cu o pasăre, a declarat un purtăto

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum 8 ore
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

OFICIAL! Roma l-a dat afară pe Ivan Juric după înfrângerea cu Bologna

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
a pierdut astăzi pe teren propriu în fața celor de la , scor 2-3, într-o partidă a etapei cu numărul 12 din Serie A, iar acest lucru i-a fost fatal lui Ivan Juric. Îi mulțumim lui Ivan Juric pentru munca depusă în ultimele săptămâni. A gestionat o s

Netanyahu a vorbit deja de trei ori la telefon cu Trump de când a fost reales

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benyamin Netanyahu a vorbit cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, despre „ameninţarea iraniană”, într-o a treia convorbire pe care au avut-o în decurs de doar câteva zile, potrivit biroului său, relatează AFP. „În ultimele c

Kremlinul salută „semnalele pozitive” date de Donald Trump privind războiul din Ucraina. „Nu vorbeşte despre înfrângerea strategică a Rusiei”

HotNews acum 5 ore
Kremlinul a afirmat duminică, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, că vede „semnale pozitive” în poziția adoptată de președintele ales al SUA, Donald Trump, cu privire la conflictul din Ucraina, avertizând în același timp că este greu de

Cetăţean german căutat pentru omor, prins la frontiera din Satu Mare. Ce au găsit polițiștii în bagaje

HotNews acum 7 ore
Un cetăţean german, în vârstă de 39 de ani, căutat de autorităţile din Germania pentru omor, a fost prins, duminică, de poliţiştii de Frontieră de la Petea, judeţul Satu Mare. În bagajele bărbatului au fost descoperite substanţe interzise, potrivit

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

5°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

9°/12°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-1°/8°
lun.

1°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°