Cotaţiile pe piaţa valutară au revenit la sfârşitul zilei de vineri sub 4,47 lei/euro, după o sesiune cu volume de transfer în creştere, însă evoluţia leului nu a fost cuplată cu cea a valutelor din regiune, care au recuperat pierderile din zilele anterioare şi au urcat cu circa 0,5% faţă de euro. Operaţiunile se realizau la 4,465 - 4,467 lei/euro la finalul zilei după ce pe parcursul zilei rata depăşise pragul de 4,47 lei/euro.
BNR a publicat vineri un curs de referinţă în creştere pentru a patra zi consecutiv, la 4,4725 lei/euro, atingând astfel un nou maxim al ultimelor zece săptămâni, trendul descendent al monedei naţionale fiind dat de cererea comercială de valută.
O rată de schimb superioară, de 4,4870 lei/euro, a fost anunţată de banca centrală la 25 iunie, în plin val de depreciere a monedelor emergente. Moneda naţională a continuat să se deprecieze şi în raport cu dolarul american, iar cursul de referinţă a urcat la 3,4106 lei/dolar. Totodată, pentru francul elveţian cursul a fost stabilit la 3,6103 lei/franc, în creştere uşoară faţă de ziua precedentă.
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.09.2013

O rată de sch