Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul contractelor futures s-a redus cu 42% în ultima săptămână

Publicat in Bursa, luni 9 septembrie 2013 ·

Şedinţa de vineri 6.09 s-a încheiat cu un volum de 2305 contracte, cel mai bun din întreaga săptămână. Valoarea tranzacţiilor a fost de 32,43 milioane de lei. După un început ceva mai greu de lună, prima săptămână din septembrie s-a încheiat cu o lichiditate care a îmbunătăţit totalul săptămânii. Cu toate acestea, în cele cinci sesiuni din perioada 2-6.09 sau fost realizate doar 8400 de contracte, volum în scădere cu peste 42% faţă de ultima săptămână din august. La numărul total de contracte se mai adaugă circa 600, rezultate în urma închiderilor de la scadenţa septembrie pe contractele valutare. Data de 6 septembrie a fost ultima zi de tranzacţionare pentru contractele futures EUR/USD_RON, EUR /CHF_RON, EUR/GBP_RON, EUR/JPY_RON, GBP/USD_RON, USD/CHF_RON, USD/JPY_ RON pe termenul menţionat. Închiderea poziţiilor rămase des¬chise a fost efectuată de către Casa Română de Compensaţie în cursul zilei de sâmbătă.

Derivatul pe indicele Dow Jones a fost din nou cel mai tranzacţionat produs de la Sibex, cu 1638 de contracte pe scadenţa septembrie. Cotaţia DEDJIA_RON a scăzut cu 10 puncte, la 14.910 puncte.

Pe locul secund s-a situat derivatul pe perechea euro/dolar. În ultima şedinţă s-au remarcat 305 contracte realizate pe scadenţa septembrie şi 60 pe decembrie. Moneda unică s-a apreciat cu 0,42% pentru scadenţa septembrie şi a închis la 1,3185 dolari. Poziţiile rămase deschise sunt închise la preţul de cotare a contractului futures EUR/USD pentru aceeaşi scadenţă publicat de Chicago Mercantile Exchange în ziua scadenţei. Pentru decembrie, euro s-a apreciat cu 0,42% şi a închis la o cotaţie de 1,3185 USD. De pe segmentul valutar s-au mai remarcat şi cele 104 contracte încheiate pe perechea euro/yen japonez, cu scadenţa septembrie. Ultima tranzacţie a fost efectuată la un preţ de 130,7 yeni pentru o monedă unică, în scădere cu 0,47%. Jucătorii au preferat să-ş

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 7 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 3 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 11 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°