Isterie în presa de la Kiev: urmează un cutremur de 8 pe Richter la Chişinău, care va afecta R Moldova, Ucraina şi România.
Previziunea îi este atribuită un “seismolog român”. Publicaţia de la care a pornit toată această isterie este Thekievtimes.ua, care susţine că “specialistul în geofizică Roiu Nicu”, de la “Societatea de Geografie din România” a anuţat că “săptămâna viitoare în regiune se poate produce un cutremur cu magnitudinea de 8 grade pe scara Richter, iar epicentrul seismului ar putea fi în zona Chişinăului”. Conform previziunilor, cutremurul va fi mult mai puternic decât cel produs pe 31 august 1986, când la Chișinău s-au înregistrat victime, iar circa o mie de oameni au solicitat asistență medicală. Au fost afectate 55 de mii de case, sute de şcoli, instituţii preşcolare şi întreprinderi industriale, scrie şi Noi.md, care citează Telegraf.com.ua şi Thekievtimes.ua.
Publicaţia “The Kiev Times” nu precizează însă unde şi în ce context ar fi fost făcută declaraţia “specialistului în geofizică Roiu Nicu (Рою Нику)” şi nici cine este acesta. Căutările pe Google nu dau nici un rezultat relevant. Cu toate aceste, informaţia fost preluată de zeci de publicaţii din Ucraina şi răspândită pe sute de conturi de Facebook, bloguri şi forumuri.
Isterie în presa de la Kiev: urmează un cutremur de 8 pe Richter la Chişinău, care va afecta R Moldova, Ucraina şi România.
Previziunea îi este atribuită un “seismolog român”. Publicaţia de la care a pornit toată această isterie este Thekievtimes.ua, care susţine că “specialistul în geofizică Roiu Nicu”, de la “Societatea de Geografie din România” a anuţat că “săptămâna viitoare în regiune se poate produce un cutremur cu magnitudinea de 8 grade pe scara Richter, iar epicentrul seismului ar putea fi în zona Chişinăului”. Conform previziunilor, cutremurul va fi mult mai puternic decât cel produs pe 31 augu