Angajaţii restaurantului operat de Primăria Cluj-Napoca au pregătit astăzi o varză a la Cluj-gigant, de aproximativ 400 de kilohrame, pe care au oferit-o gratuit vizitatorilor campionatului de gătit în aer liber de la complexul comercial din Floreşti.
"Am început lucrul la 5 dimineaţa. Mâncarea cântăreşte aproximativ 400 de kilograme. Bucătari bătrâni zic că mâncarea făcută la cazan dă gustul adevărat. E o vorbă din bătrâni. Noi nu ţintim cartea recordurilor, ci dacă anul trecut am venit cu mămăligă acum am pregătit varză pe care o oferim clujenilor", a precizat Gelu Vişan, administratorul restaurantului operat de Primăria Cluj-Napoca, Memo 10.
Într-un vas de mari dimensiuni bucătarii şi ajutoarele lor au combinat varză cu carne de pui, de porc, smântână, cimbru, mărar şi sos. După ce s-au fotografiat cu prepararatul, inedit prin dimensiuni, angajaţii au început distribuirea gratuită, în mici caserole, a mâncării. Organizarea mai multor "puncte" de distribuţie a permis evitarea aglomeraţilor foarte mulţi fiind cei care au avut ocazia săî deguste varza a la Cluj la cazan de 400 kg.
Unii s-au declarat mulţumiţi şi au mâncat pe nerăsuflate porţia primită alţii şi-au păstrat spiritul critic: "Nu e ca acasă, dar merge. Cam puţină carne", precizează unul din cei care a gustat preparatul.
La momentul organizat de angajaţii Memo 10 au fost preezenţi câţiva dintre consilierii primarului Emil Boc.