De ce are nevoie un miracol economic de confiscarea proprietăţii private? Păi, nu are, decât dacă toată povestea cu miracolul nu a fost decât un miraj.

În ultimii ani am urmărit evoluţia economică a Poloniei pornind de la principiul "dacă un lucru pare prea bun ca să fie adevărat, atunci probabil că nu este adevărat".

Am trecut de la o paralelă între miracolul economic al Poloniei şi o iluzie (n.a. A fost "miracolul" economic din Polonia doar o iluzie?, Bursa, 31 martie 2011) prin "autostrăzile Poloniei care ajung în Grecia" (n.a. Bursa, 30 noiembrie 2011) până la "fluierul final al miracolului economic polonez" (n.a. Bursa, 18 mai 2012) şi decizia de pornire a tiparniţei monetare (n.a. Bursa, 27 august 2013).

Când au apărut ştirile privind o posibilă naţionalizare a fondurilor private de pensii din Polonia, le-am trecut în categoria noii "normalităţi" europene şi aşteptam doar magnitudinea dezastrului, fiind curios să văd justificările autorităţilor.

Nu am fost dezamăgit. În urmă cu câteva zile, guvernul de la Varşovia a anunţat transferul a mai mult din jumătate din activele fondurilor de pensii private către fondul de stat al asigurărilor sociale. Reuters scrie că "reforma transferă obligaţiunile emise de guvern din fondurile private către fondul de stat". Oare de când este confiscarea inclusă în categoria reformelor? Sau tot ceea ce fac guvernele economiilor "emergente" este inclus, automat, în categoria reformelor?

Bursa poloneză s-a prăbuşit în urma anunţului, deoarece "schimbările au depăşit aşteptările pieţelor", după cum mai arată Reuters.

Reacţia investitorilor din Polonia arată că, din păcate, aceştia nu au învăţat nimic din lecţiile anilor de criză. Încă de la prima apariţie în presă a intenţiilor guvernului polonez, aşteptările ar fi trebuit să includă, în scenariul optimist, confiscarea totală a fondurilor private d