Un document extrem de important va fi lansat în această toamnă, iar consecinţele sale politice şi economice vor fi semnificative. Va cântări greu în atingerea obiectivului strategic de a intra în spaţiul Schengen şi va deveni un element de referinţă esenţial în toate analizele pe care se vor fundamenta deciziile marilor companii de a investi în România. Este vorba de Raportul anticorupţie al Uniunii Europene.

Decizia realizării unui astfel de raport a fost luată de Comisia Europeană în urmă cu doi ani, fiind motivată de nevoia de a institui un mecanism de monitorizare constantă a eşecurilor şi vulnerabilităţilor pe care le înregistrează toate cele 27 de ţări membre în combaterea corupţiei.

Deşi la noi a trecut aproape neobservată, iniţiativa instituirii unui astfel de raport este, în acelaşi timp, o veste bună şi o imensă oportunitate pentru România. O veste bună deoarece răspunde într-un mod constructiv frustrărilor şi criticilor politicienilor români care se foloseau de rapoartele Mecanismului de Cooperare şi Verificare în domeniul Justiţiei, impus doar României şi Bulgariei după aderare, pentru a-şi justifica retorica naţionalistă şi antieuropeană prin autovictimizare.

De acum înainte, nu doar noi şi bulgarii vom mai explica de ce avem atât de puţini oficiali de rang înalt condamnaţi pentru corupţie, de ce parlamentarii luptă din răsputeri împotriva legilor integrităţii sau de ce statul nu impune reguli mai stricte pentru combaterea clientelismului în achiziţiile publice. Toate ţările membre ale UE o vor face. Inclusiv cele care ne dau, de ani buni, lecţii de moralitate şi bune practici în combaterea corupţiei, dar nu sunt în stare nici măcar să-şi oblige politicienii să-şi declare averile.

Practic, începând cu acest an, politicienii care tresar de câte ori le bate cineva la uşă ar trebui să abandoneze definitiv speranţa că vor scăpa