Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Badea: „Băieții și-au dorit foarte mult, dar atât au putut”

Publicat in Gorj Domino, luni 9 septembrie 2013 ·

Cu mic, cu mare, craiovenii au năvălit pe legendarul Ion Oblemenco, sâmbătă seară, pentru a striga din nou: Hai, Știința! Debutul nu a fost așa cum și l-au dorit cei peste 11.000 de suporteri prezenți la meci. A fost 1-1 cu Bistrița.

Cosmin Cojocăreanu

Universitatea Craiova a încheiat la egalitate disputa cu Bistrița, din prima rundă a ligii secunde. Oltenii au dominat prima repriză, iar eforturile ofensive au fost încununate de succes în minutul 24, când internaționalul sârb de tineret Ivan Dragicevic a deschis scorul. Oaspeții au avut controlul doar 10 minute, în startul părții secunde. Suficient însă cât să smulgă un egal. Budăcan l-a adus în minutul 49 al disputei. Alb-albaștrii au fugit după golul de trei puncte în ultima jumătate de oră a jocului. Însă de multe ori s-au complicat pe faza ofensivă, iar în alte rânduri Albuț a fost providențial, astfel încât disputa s-a încheiat fără învingători.

Badea: „Nu căutăm alibiuri, echipa a jucat slab azi”

Managerul general al Universității consideră că alb-albaștrii au rămas datori suporterilor din tribună după 1-1 cu Gloria Bistrița. Pavel Badea a declarat: „Nu căutăm alibiuri, echipa a jucat slab astăzi. Dar pentru mulți dintre jucători este prima dată când joacă în fața a 10.000 de spectatori. Din acest punct de vedere, în aceste condiții le găsesc circumstanțe atenuante lor, ca jucători. Sperăm ca oamenii care iubesc fotbalul în Craiova să înțeleagă că am dat drumul la acest proiect pentru că celălalt proiect care era în Craiova nu avea viitor. Acest început este foarte greu, de accea avem nevoie de susținerea celor din tribune. Altfel ne vom uita la alții cum joacă, iar acest oraș merită mai mult, adică să se uite alții la noi. Băieții și-au dorit foarte mult, dar atât au putut astăzi. Sperăm ca în viitorul apropiat să ofere mai mult. Acest stadion, acest oraș cere mult, m

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 11 minute
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

JAF de peste 1.000.000 de euro la Paris. Hoții au fugit cu peste 100 de genți Hermes, Dior și Chanel dintr-un magazin second hand

Gandul acum 11 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din inima Parisului a fost prădat duminică dimineață de hoți care au plecat cu peste o sută de poșete de marcă. Valoarea jafului este estimată la peste un milion de euro. Furtul spectaculos a avut loc în juru

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 16 minute
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul

News.ro acum 19 minute
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 3,5% în primele cinci luni din 2025

Mediafax acum 8 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, serie brută, în luna mai 2025, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 0,1%, datorită creşterii înregistrate la comerţul cu

Ursul a atacat din nou în Argeş. Victima, un cioban, a fost trasportată la spital cu răni la un picior

Adevarul acum o ora
Un cioban a fost atacat și rănit de un urs în timp ce se afla cu oile pe muntele Jupâneasa, în zona Berevoiești, județul Argeș. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 54 de ani, a fost preluat de echipele de salvare și transportat la spital pentru îngri

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Plenul comun al Parlamentului se reuneşte pentru angajarea răspunderii GUVERNULUI pe primul pachet de măsuri fiscale

Gandul acum 49 minute
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au convocat plenul comun al Parlamentului luni, la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Executivului pe primul pachet de măsuri fiscale. Guvernul a avizat vinerea trecută primul pac

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

28°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°