Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maşină spulberată de tren, la Iaşi. TOŢI pasagerii, împreună cu şoferul, AU MURIT

Publicat in Antena 3, duminică 8 septembrie 2013 ·

UPDATE 22.20 - Cele două persoane - un băiat de 13 ani şi un bărbat de 35 de ani - rănite în accidentul produs în apropiere de Iaşi la trecerea cu calea ferată au decedat la spital, astfel numărul victimelor ajungând la 11, informează Agerpres.

Ştire iniţială 16.00

Nouă oameni au murit după ce o maşină (monovolum cu şase plus unu locuri - n.r.) a fost spulberată de un tren, la ieşirea din Iaşi, în zona Fabricii de Antibiotice. Martorii spun că şoferul a ignorat semnalizarea cu crucea Sf. Andrei, când a fost surprins de tren.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iaşi, Alexandru Chelaru, în autoturismul lovit de tren la o trecere la nivel cu calea ferată de la marginea municipiului Iaşi se aflau 11 persoane, iar în urma impactului nouă dintre acestea au murit, iar alte două au fost rănite grav

Cele două persoane rănite, între care un copil de 14 ani, au fost transportate la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi.

Conform sursei citate, autoturismul a fost lovit în plin şi târât pe o distanţă de câteva sute de metri de trenul Regiotrans care circula pe ruta Iaşi-Dorohoi.

Autoturismul în care se aflau cei 11 este un Volkswagen Sharan şi are o capacitate de şapte locuri, informează Mediafax.

Potrivit anchetatorilor, cele 11 persoane veneau din localitatea ieşeană Domniţa, comuna Ţibana.

Iniţial, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi anunţau că în autoturismul respectiv se aflau şase persoane, iar în urma accidentului patru dintre acestea au murit, iar două au fost rănite.

Primele cercetări ale poliţiştilor arată că şoferul autotusrimului nu s-ar fi asigurat la trecerea de cale ferată respectivă. Trecerea este semnalizată cu crucea lui Andrei

Citeşte mai multe despre: accide

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 37 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 18 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Aeroportul din Marsilia a fost închis din cauza unui INCENDIU de vegetație care se extinde rapid

Gandul acum 24 minute
Aeroportul Marsilia Provence a fost închis marți din cauza unui incendiu de vegetație care se extinde rapid în zona de sud a Franței. Incendiul este alimentat de faptul că vântul bate cu până la 70 de kilometri pe oră, iar autoritățile au decis înch

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 51 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 55 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°