Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povești înfricoșătoare care nu pot fi explicate. Obiecte BLESTEMATE care atrag NENOROCIRI

Publicat in 7Est, duminică 8 septembrie 2013 ·

Există numeroase povești despre locuri sau obiecte bântuite. Cei mai mulți oameni care cred în paranormal asociază spiritele cu case, însă ele pot fi "prinse" în orice obiect- de la oglinzi, la tablouri.

Site-ul Odee.com scrie povestea unor obiecte despre care se spune că sunt blestemate și atrag nenorociri.

Annabelle, păpușa posedată de un demon. În 1970, o femeie a cumpărat de la un magazin de mâna a doua o păpușă pentru fiica ei. După ce au adus-o acasă, au început să se întâmple mai multe lucruri ciudate. Un medium le-a avertizat că păpușa este posedată de un demon și trebuie să scape de ea.

Tabloul care provoacă greață. Un tablou creat în 1972 este considerat unul dintre cele mai blestemate obiecte din istorie. Imaginea reprezintă un băiețel care stă împreună cu o păpușă în fața unei uși de sticlă. Cei care au văzut tabloul au povestit că s-au simțit imediat rău, iar copiii mici fug la vederea lui. Senzații de greață, de căldură nefirească și de sufocare au fost raporate, de asemenea.

Hotelul construit pe locul unui cimitir. Myrtles Plantation este un hotel din SUA de care se tem mulți oameni. Clădirea ar fi construită pe locul unui cimitir și ar fi fost scena mai multor crime. O oglindă cu rame aurii este considerat obiectul cel mai bântuit. Potrivit poveștilor celor care au trecut pe aici, ea ar conține spiritele unei femei și ale copiilor ei, care au fost omorâți prin otrăvire.

Rochia care dansează singură. În 1849, o tânără dintr-o familie bogată pe nume Anna Baker s-a îndrăgostit de un muncitor. Tatăl fetei nu era însă de acord cu legătura și l-a alungat pe bărbat din oraș. Se spune că fata își alesese deja rochia de mireasă, iar după această decepție, ea nu s-a mai căsătorit vreodată. Rochia este expusă la un muzeu local din Pennsylvania, iar vizitatorii spun să uneori dansează și se mișcă singură

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spania propune impozit de 100% pentru locuinţele cumpărate de cetăţenii din afara Uniunii Europene

Mediafax acum 23 minute
Anunţul a fost făcut în cadrul unui forum economic de la Madrid, unde şeful guvernului spaniol a prezentat situaţia actuală a pieţei imobiliare. Potrivit datelor prezentate de premier, în 2023, cetăţenii din afara UE au cumpărat 27.000 de proprietăţ

Seulul susține că 300 de soldați nord-coreeni au fost uciși, iar mii au fost răniţi în Ucraina. „Li s-a ordonat să se sinucidă decât să fie luaţi prizonieri”

Ziare.com acum 21 minute
Aproximativ 300 de soldaţi nord-coreeni au fost ucişi şi 2.700 au fost răniţi luptând alături de Rusia în Ucraina, a declarat luni, 13 ianuarie, un deputat sud-coreean, citând agenţia de spionaj a Seulului, transmite France24. Memorandumurile găsite

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum o ora
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Pușcașii marini au fost trimiși în Los Angeles. Președintele Biden și-a exprimat compasiunea față de familiile celor care și-au pierdut viața în urma incendiilor

Ziare.com acum 36 minute
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și-a exprimat solidaritatea cu familiile celor 24 de persoane din California care și-au pierdut viața în urma incendiilor devastatoare. Acesta a subliniat că procesul de reconstrucție a orașului Los Angeles va

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 46 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Pep Guardiola şi soţia sa Cristina Serra s-au despărţit după 30 de ani de relaţie

Mediafax acum 41 minute
Separarea a avut loc în decembrie 2024, dar cuplul a păstrat discreţia timp de o lună. Vestea a început să circule mai întâi în Argentina, apoi în Spania. Conform El Periodico, cei doi locuiesc deja în case separate, iar doar câţiva prieteni apropia

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 12 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 8 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Vremea

București
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°