Războiul dintre sindicatele miniere și administrație nu mai este de mult timp o luptă dreaptă. În acest moment, sindicatele sunt căzute pe spate, încălecate și mai speră doar ca administrația să obosească și să nu le mai aplice atâția pumni. Cum s-a ajuns aici? Simplu.
Sindicatele nu mai sunt de circa 10 ani sindicate, obiectul lor de activitate fiind unic, acela de a se îmbogăți într-o forma organizată. Și aici mă refer la liderii de sindicat și familiile lor, fiind excluși ceilalți membri de sindicat care doar de au cotizat.
La momentul în care administrația a luat decizia de a nu mai colecta cotizațiile minerilor, s-au luat, cel mai probabil, în calcul toate nemulțumirile angajaților din CEO față de sindicate și de cei care le conduc, în mod normal un membru de sindicat trebuind să se revolte după ce a aflat de această măsură.
Știu și știm toți cum huzureau domnii lideri de sindicat, cum își plimbau odraslele, nevestele și amantele pe banii sindicatelor și cum se erijaseră în mici dictatori locali în fața cărora nu comentau nici directorii.
Continuarea neîncasării de către CEO a cotizațiilor va duce în mod clar la dizolvarea sindicatelor. Nu că n-ar putea să supraviețuiască acestea, ci pentru că liderii de sindicat s-au învățat cu sume imense de bani și nu-și pot imagina activitate sindicală fără miliarde de lei vechi. Pentru a supraviețui mișcarea sindicală este nevoie de un suflu nou, de lideri noi la nivelul fiecărei subunități, oameni care să aibă contactul cu angajații, nu cum a fost în ultimii ani, când directorii erau văzuți în cariere mult mai des decât liderii de sindicat.
Suplimentar, toți cei care se roagă ca CEO să nu meargă pentru că are Ciurel de câștigat în imagine, au mai primit o lovitură în sensul în care investiția chinezilor este pe țeavă și poate să asigure o gură imensă de aer pentru Gorj. Pentru că trebuie să în
