Primăria şi Consiliul Local Brad intenţionează să preia în administrare celebrul Muzeu al Aurului, din localitate, un adevărat simbol al zonei, dar şi muzeu de referinţă pentru întreg spaţiul românesc.
Autorităţile locale doresc introducerea acestui muzeu într-un circuit turistic numit „Drumul Aurului”, un proiect ce include nu numai acest obiectiv, ci şi mine din zonă şi o galerie de exploatare din perioada romană.
„Principala problemă a acestei colecţii este faptul că exponatele se află în patrimoniul statului, aşa cum este şi normal. Pe de altă parte, clădirea aparţine Companiei Minvest Deva. Primăria doreşte să preia în administrare atât clădirea, cât şi exponatele, deoarece noi considerăm că le vom putea pune în valoare mult mai bine. Muzeul este simbolul mineritului aurifer din România”, a declarat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.
Muzeul Aurului din Brad este unic în Europa şi adună peste 1.300 de exponate din aur nativ şi mai mult de 1.000 de eşantioane minerale, valoarea pieselor fiind inestimabilă. „Aş putea spune că la Muzeul Aurului din Brad se află cele mai valoroase cinci kilograme de aur din lume, pentru că aurul pe care îl vedem aici arată aşa cum a fost scos el din adâncuri, prin munca miilor de mineri care au trudit în zăcământul de la Mina Barza, vreme de sute de ani. Cu siguranţă, aici se pot vedea exemplare din cel mai frumos aur din lume”, a mai spus Florin Cazacu.
Prima atestare a Muzeului Aurului din Brad apare într-un document din anul 1912, notă care poartă semnătura unui vizitator. Muzeul deţine eşantioane recoltate de geologi şi mineri care au lucrat în diferite exploatări din Munţii Metaliferi. Circa 80 la sută dintre eşantioane sunt prezentate aşa cum au fost scoase din subteran şi provin din zona Brad - Ruda, Musariu, Valea Morii şi Brădişor.
Primăria şi Consiliul Local Brad intenţione