Zeci de mii de români scandând la unison „Afară, afară cu ungurii din ţară”. S-a întâmplat pe Arena Naţională, cu ocazia meciului din România şi Ungaria, contând pentru preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal. Desigur, multe prostii se pot auzi pe stadioanele de fotbal şi, în general, ar fi o pierdere de vreme să le dăm tot felul de interpretări metafizice. Însă cazul de faţă se încadrează într-un context mai larg, într-un fenomen nu doar stupid, dar şi periculos.

Xenofobia românilor pleacă de la resentimente istorice şi temeri contemporane. Culmea, cei care trăiesc în zone lipsite de unguri sunt cei mai înverşunaţi. Sunt genul de oameni care nu au auzit în viaţa lor vorbindu-se în maghiară pe stradă, dar sunt convinşi că, în Harghita şi Covasna, vânzătoarele nu-ţi dau nici măcar o pâine dacă nu ştii să o ceri pe limba lui Attila. Mai mult, în creierii unora pluteşte convingerea că Ungaria pregăteşte o invazie în Ardeal sau, din contră, că încearcă să acapareze Ardealul prin tehnici subliminale. Diverşi indivizi – politicieni, analişti, jurnalişti – ne insultă şi îşi insultă inteligenţa sugerând că aşa ceva ar fi posibil în actualul context internaţional, cu România şi Ungaria membre ale UE şi NATO.

În timpul meciului de fotbal de vineri, spectatorii afişau pancarte pe care scria „1918”. Pesemne că ungurii ar fi trebuit să-şi roadă pumnii de ciudă la vederea „subtilului” mesaj. Bravii suporteri scapă din vedere ceva. Băieţii aceia care s-au întâlnit pe 1 decembrie 1918 la Alba Iulia erau animaţi de tot felul de sentimente patriotice, însă nu şi de xenofobie. Mărturie stă însăşi rezoluţia Marii Adunări Naţionale, în care, printre altele, erau proclamate următoarele: (1.) „Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare po