Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO – “Este un miracol! Mi-a arătat că există!”. Ce au surprins camerele de supraveghere instalate lângă casa unui preot

Publicat in News Timisoara, duminică 8 septembrie 2013 ·

Un preot din Charleston, Virginia, susţine că un înger a trecut prin faţa casei sale. Bărbatul spune că imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate în afara casei sale demonstrează acest lucru, relatează Daily Mail.

Charles Shelton, în vârstă de 48 de ani, povesteşte că în dimineaţa zilei de 4 august s-a trezit la ora 3:00 şi a simţit nevoia de a se ruga. S-a dus la parterul casei sale şi a început să se roage pentru cei din cartierul în care locuieşte şi pentru persoanele dependente de droguri. În timp ce se ruga, bărbatul i-ar fi cerut lui Dumnezeu să-şi facă simţită prezenţa. Acela a fost momentul în care a văzut o minge de lumină pe unul dintre monitoarele care redau imaginile înregistrate de camerele de supraveghere.

“Lumina, care iniţial se vedea afară, lângă gard, a intrat în sufragerie. Am fost uimit de ce se întâmplă. Dumnezeu mi-a arătat un înger”, povesteşte preotul.

Iniţial, Shelton nu a spus nimănui despre această întâmplare. Ulterior, bărbatul a arătat imaginile cu “minunea” atât familiei, cât şi prietenilor şi întregii comunităţi.

Cu ajutorul fiului său, preotul a postat filmuleţul pe YouTube.

Charles Shelton susţine că ar mai fi avut parte de astfel de trăiri. Bărbatul spune că ar mai fi văzut îngeri de două ori. Bărbatul spune că a vrut să publice imaginile nu pentru a deveni cunoscut, ci pentru a-i ajuta pe cei care au probleme.

“Criminalitatea a crescut în acest cartier. Auzi despre împuşcături, crime şi acte de vandalism. Lumea trebuie să afle dacă cineva vede îngeri. Prezenţa lui Dumnezeu este în acest cartier”, a mai spus preotul.

Un preot din Charleston, Virginia, susţine că un înger a trecut prin faţa casei sale. Bărbatul spune că imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate în afara casei sale demonstrează acest lucru, relatează Daily Mail.

Charles Shelton, în vârst

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 49 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum o ora
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum o ora
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 3 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Trafic blocat pe DN2, Suceava, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit / Cinci persoane au fost rănite urmând să fie transportate la spital

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cinci persoane au fost rănite, luni seară, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit, pe DN 2, în judeţul Suceava, toate victimele urmând să fie transportate la spital. Traficul rutier este bloca

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Scandal cu bâte și cuțite între două familii, în fața Spitalului Universitar din București. Șase persoane au fost arestate, alte 18 au fost amendate

HotNews acum 5 ore
Șase persoane au fost arestate preventiv în urma unui conflict izbucnit între membrii a două familii care s-au încăierat în fața Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din Sectorul 5. Pentru aplanarea conflictului, au intervenit inclusiv luptă

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°