Profesorul Viorel Muscaș a fost, pentru a doua oară, invitat în America. Prima oară s-a întâmplat în anul 2008, când a găsit pe Internet un program dedicat profesorilor de științe exacte, care i s-a părut interesant. A candidat și, spre marea sa bucurie, a fost acceptat la Programul Honeywell Space Academy for Educators, desfășurat la Centrul Educațional NASA din Huntsville, Alabama.
Dintre activităţile workshop-ului la care a participat, amintim: "Aviation Challenge" - o suită de probe fizice care au simulat de-adevăratelea scufundarea într-un submarin, lansarea cu paraşuta, recuperarea din apă, adică acele antrenamente fizice pe care le urmează şi cei care se pregătesc pentru a deveni viitori astronauţi; "Misiunea spaţială", unde a beneficiat de simulatoare care le imitau perfect pe cele de la NASA, domnia sa având, personal, în prima misiune un rol la Centrul de comandă, iar în a doua misiune a fost copilot. "România a avut cea mai ridicată rată de succes în procesul european de selecţie, de la înființare - acum nouă ani - și până astăzi, 45 de profesori români fiind aleşi să participe la Programul Honeywell Educators", ne-a declarat prof. Viorel Muscaș. Surprinzător, dar la ediția din acest an singura reprezentantă a României la acest program a fost soția sa, Anna-Monika Muscaș, profesoară în Oradea. "Grație prieteniei pe care am legat-o în urmă cu cinci ani cu prof. Franklin Mitchell din SUA, participant la același program, familia noastră a fost invitata domniei sale. Încă din prima zi, fiind toți trei profesori, am fost invitați la colegiul la care lucrează - Colegiul Erskine din localitate, unde dl. profesor și-a început cariera didactică. Sejurul a continuat, apoi, cu vizitarea școlii Northside Middle School din Greenwood, unde am cunoscut sistemul de învățământ american la el acasă. Am vizitat și Charleston Museum - primul muzeu din America, muzeu