Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CLUJ: peste 10.000 de oameni (VIDEO). BUCUREŞTI: 20.000: “Ponta poţi pleca, asta nu e ţara ta!”

Publicat in Vox Publica, luni 9 septembrie 2013 ·

Hai să ajutăm presa centrală (şi îndeosebi televiziunile) să numere. Săptămâna trecută vorbeau de 2.000 de demonstranţi în Bucureşti. Fotografiile şi imaginile care au început să circule ulterior pe internet au demonstrat că numărul acestora a fost mai mult decât dublu. Iar pe cei peste 5.000 de clujeni care au ieşit pe 1 septembrie au uitat să-I menţioneze.

Acum, tocmai m-am întors de la demonstraţiile de la Cluj. Văd că presa centrală a căzut la “consens”: 6.000 de participanţi. Urmăriţi cu atenţie (şi cu răbdare) înregistrarea de mai jos. Dacă aveţi răbdare şi număraţi, vă puteţi convinge şi singuri că sunt mult mai mulţi. Am transmis mai bine de 10 ani meciuri de fotbal de pe stadioanele României. Am participat la grevele studenţeşti din 1995, care au scos în stradă 25.000 de oameni. Şi pot spune, fără să mă hazardez, că numărul protestatarilor de la Cluj a trecut de 10.000. Dar, cum spuneam, dacă nu aveţi încredere în estimarea mea, vă puteţi convinge urmărind înregistrarea de mai jos (voi mai reveni şi cu altele).

Astfel, pe ultima sută de metri am prins şi emisunea de la “Naşul TV”. Şi le acord credit pentru estimarea de 20.000 de oameni. Cu siguranţă însă, or să mai apară şi alte înregistrări.

Iar protestatarilor din Bucureşti şi Cluj li se adaugă cei din Timişoara, Braşov, Satu Mare, Alba Iulia şi din zeci de alte localităţi din ţară şi străinătate. Care solicită retragerea legii distrugerii Roşiei Montana şi stoparea proiectului minier.

Se aude domnule Ponta? Se aude domnule Antonescu? Se aude domnule Băsescu? Priviţi şi imaginile de mai jos şi cele ce vor mai veni. Şi luaţi aminte. Cetăţenii sunt informaţi. În ciuda celei mai mari părţi a presei.

Hai să ajutăm presa centrală (şi îndeosebi televiziunile) să numere. Săptămâna trecută vorbeau de 2.000 de demonstranţi în Bucureşti. Fotografiile şi imaginile care au început s

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 43 minute
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 5 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 11 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 11 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 9 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 3 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 8 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Alegeri anticipate în Germania, după ce președintele a dizolvat Parlamentul

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a dizolvat, astăzi, camera inferioară a parlamentului ţării şi a stabilit data alegerilor legislative anticipate pentru 23 februarie, după prăbuşirea coaliţiei tripartite a cancelarului Olaf Scholz, relate

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°