SURPRIZA SURPRIZELOR în dosarul „Elodia"! Ar putea fi pus Cioacă, azi, în libertate? Noi am aflat şi prezentăm în "ring" ce "lovitură de maestru" pregăteşte avocata Vasii: un document-bombă a cărui nulitate absolută ar putea face ca, azi, fostul poliţist SĂ FIE... LIBER.
În sfârşit, a venit şi ziua apelului în cazul "Cioacă-Elodia"! Faţă în faţă, sub balanţa justiţiei, vor sta, azi, acuzarea şi apărarea: pe de o parte, procuratura şi familia Ghinescu şi, de cealaltă parte, Cioacă şi avocata acestuia. Dacă apelul se va judeca azi sau la un alt termen, rămâne de văzut. Centrul atenţiei constă însă într-o posibilă punere în libertate a celui care, de peste şase ani, susţine că nu a omorât-o pe Elodia şi că procurorii nu au căutat-o pe soţia sa ca... persoană în viaţă.
"Vom susţine la acest termen şi revocarea măsurii arestării preventive"
Pe lângă motivele de apel (vezi documentul), avocata Vasii va depune, azi, la Curtea de Apel, şi o "bombă" procedurală, respectiv, motivele de revocare a măsurii de arestare preventivă a lui Cristian Cioacă. Care va fi, concret, motivaţia avocatei Maria Vasii în această solicitare de revocare a arestării clientului său, curioşii o vor afla în instanţă sau... după finalizarea şedinţei de judecată. Temeiul acestei posibile puneri în libertate a lui Cioacă îl constituie însă o încheiere de şedinţă a Curţii de Apel Piteşti, care a constatat temeinicia arestării lui Cioacă într-un... alt dosar. Ca şi cum, efectiv, Cioacă ar fi arestat într-o... altă cauză. "Vom susţine la acest termen şi revocarea măsurii arestării preventive având în vedere că hotărârea (n.r. - hotărârea prin care instanţa de apel a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a lui Cristian Cioacă) a fost pronunţată într-un alt dosar (n.r. - Dosarul nr. 1527/46/2013, un dosar intermediar al prelungirii ares