Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În comã alcoolicã si fãrã permis de conducere, a accidentat grav un bãrbat de 73 de ani

Publicat in Vremea Noua, luni 9 septembrie 2013 ·

INCONSTIENTÃ Accident grav ieri searã, pe raza localitãtii Chitoc, comuna Lipovãt. Un bãtrân în vârstã de 73 de ani, care circula regulamentar pe marginea drumului, a fost acrosat de un autoturism condus de un tânãr în vârstã de 25 de ani. Soferul a fugit de la locul accidentului. Rudele bãrbatului l-au urcat într-o masinã si l-au dus pânã la întâlnirea cu ambulanta. Pentru cã starea de sãnãtate a victimei era deosebit de gravã, medicii au dispus transferul la Iasi, la Spitalul de Neurochirurgie, cu un elicopter SMURD. Putin mai târziu, conducãtorul auto a fost prins. Acesta avea o alcoolemie de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, politistii au descoperit cã tânãrul nu avea permis de conducere iar masina era împrumutatã de la un prieten.

Ieri searã, în jurul orei 18.30, pe raza localitãtii Chitoc, comuna Lipovãt, a avut loc un grav accident de circulatie soldat cu vãtãmarea unei persoane. Din primele cercetãri efectuate de politistii din cadrul Biroului Rutier Vaslui, s-a stabilit cã bãrbatul, în vârstã de 73 de ani, circula regulamentar pe marginea drumului. La un moment dat, acesta a fost acrosat de un autoturism al cãrui conducãtor auto a pãrãsit imediat locul accidentului. Un martor la eveniment a sunat a numãrul de urgentã 112 solicitând o ambulantã, însã rudele nu au mai asteptat sosirea acesteia. Au urcat victima într-o masinã si au pornit cãtre Vaslui. Pe drum, la întâlnirea cu ambulanta, pacientul a fost luat în primire de cadrele medicale. La spital, medicii de gardã au considerat cã starea bãrbatului este deosebit de gravã si au solicitat transferul la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi cu un elicopter SMURD. Dupã aproximativ o orã de la producerea accidentului rutier, conducãtorul auto a fost identificat de politistii rutieri. Acesta, în vârstã de 25 de ani, emana halenã alcoolicã, iar când a fost testat, s-a constatat cã are o

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aviz de tsunami în urma unui cutremur puternic de 7,3 grade, localizat lângă o insulă din Alaska

Mediafax acum 16 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc miercuri în apropiere de Sand Point, o localitate situată pe insula Popof din vestul Peninsulei Alaska, la aproximativ 600 de mile sud-vest de Anchorage, relatează ABC News. Epicentrul seismului a fost l

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°