Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moscova voteaza pentru un nou primar. Are de ales intre opozantul Aleksei Navalnîi si favoritul lui Putin

Publicat in Income Magazine, duminică 8 septembrie 2013 ·

Moscova îşi alege duminică primarul, în cadrul unui scrutin în care opozantul rus Aleksei Navalnîi (foto) se confruntă cu favoritul susţinut de Kremlin şi înfruntă sistemul politic al lui Vladimir Putin.

Participarea la alegerile municipale a opozantului în vârstă de 37 de ani, critic al corupţiei şi adversar hotărât al lui Vladimir Putin, care a preluat conducerea mişcării de protest în iarna 2011-2012, schimbă datele într-un peisaj politic aseptizat şi în care opoziţia este marginalizată de zece ani.

Birourile de vot s-au deschis la ora locală 08.00 (07.00 ora României) şi se vor închide la ora 16.00 GMT (19.00 ora României). Primele rezultate oficiale vor fi anunţate la ora 18.00 GMT (21.00 ora României).

Aleksei Navalnîi le-a cerut vineri moscoviţilor să voteze pentru el ca să spargă dominaţia lui Vladimir Putin, un preşedinte "omniprezent în spaţiul politic rus", într-un interviu acordat cotidianului online gazeta.ru.

El a apreciat că rezultatul său la alegerile municipale ar trimite un semnal clar puterii şi ar stabili "dacă se pot arunca oamenii în închisoare şi continua să se fure bani".

Această campanie "ar fi putut fi cea prezidenţială", a apreciat opozantul, care şi-a declarat în trecut intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale din 2018.

Condamnat în iulie la cinci ani de închisoare pentru acuzaţii de fraudă pe care el le consideră fabricate, Navalnîi a fost închis, apoi eliberat în aşteptarea examinării apelului.

Opozantul, care a desfăşurat o campanie foarte activă în stradă şi pe Internet, a urcat în sondaje până la 18-20 la sută, dar rămâne cu mult în spatele primarului în exerciţiu, Serghei Sobianin (58-60 la sută).

El a mobilizat mai multe mii de voluntari şi peste 100 de milioane de ruble (2,3 milioane de euro) din donaţii.

Mai mulţi şefi de întreprinderi din sectorul Internetului şi

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum o ora
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Tensiuni în Coaliție. Sorin Grindeanu, critici pentru pachetul de măsuri fiscale. „Treaba cu jocurile de noroc mi se pare un pic dubioasă”

HotNews acum 37 minute
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat unele prevederi din pachetul de măsuri fiscale aprobat de Guvern şi pentru care Executivul şi-a asumat luni răspunderea în faţa Paralmentului. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, partenerii de coaliţi

ACCIDENT grav pe șoseaua de centură a Capitalei. Șoferul uneia dintre mașinile implicate a murit

Gandul acum 2 ore
Accident grav pe șoseaua de centură a Capitalei. O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident între un autoturism și un camion. Accidentul s-a produs marți dimineață, pe șoseaua de centură a Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, din jude

COD ROȘU de vijelii puternice și la Carei

Buletin de Carei acum 17 minute
• publicat la: 8 iulie 2025 COD ROȘU de vijelii puternice – 08.07.2025, interval 15.00 – 21.00.Fenomene meteo așteptate: vor fi vijelii puternice, cu rafale de 90…110 km/h.Zone afectate: întreg județul Satu Mare𝐑𝐞𝐜𝐨𝐦𝐚𝐧𝐝𝐚̆𝐫𝐢 pentru populaț

Video Ministrul Daniel David anunță că va scădea valoarea pentru plata cu ora în sistemul educațional: „Atât își permite în acest moment țara”

Adevarul acum 52 minute
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat marți, 8 iulie, că pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar include și scăderea valorii pentru plata cu ora, pe lângă creșterea normei didactice pentru profesori.

Peste 660 de posturi de judecător sunt vacante / CSM spune că deficitul de personal e imposibil de acoperit în prezent, întrucât concursurile de admitere directă în magistratură sunt blocate

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunţă că peste 660 de posturi de judecător sunt vacante, însă în sistem nu se pot face angajări întrucât concursurile de admitere directă în magistratură su

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 4 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Netanyahu. Ce spune despre un armistițiu în Fâșia Gaza

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni, în cursul unui dineu la Casa Albă în prezența premierului israelian Benjamin Netanyahu, convins că mișcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, comentează AFP.

Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează în fața instituțiilor, nemulțumiți de tăierea veniturilor

HotNews acum 3 ore
O nouă zi de proteste în sectorul bugetar. Salariații de la Casele de Pensii din țară reclamă condițiile grele de lucru și tăierea sporurilor. Și angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor organiza o manifestație în fața inst

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

32°
mar.

12°/32°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°