Strada Plevnei din Focşani, vizavi de sediul Jandarmeriei. Un domn supărat foc cară de zor nişte arbuşti de liliac, cu tot cu rădăcini, şi bodogăne în sinea lui nici prea tare încât să înţeleg ce spune, nici prea încet încât să nu-mi dau seama că ceva îl nemulţumeşte. „Dar ce ai vecine de eşti supărat?“, intervine una dintre vecinele sale. „Mă enervează ăştia cu lucrările lor. Au săpat în grădiniţa mea de flori şi mi-au scos liliecii din pământ. Acum trebuie să-i duc undeva, că se usucă…“, spune omul, apoi continuă să care arbuştii.
Îmi arunc privirea înspre blocuri şi observ că miniexcavatorul care a doborât la pământ liliecii are cupa îndreptată spre o altă grădiniţă de flori, îngrădită. „Până mâine, gardul are şanse să rămână în picioare, iar cei care au plantat florile le pot muta“, îmi spun. Nu de alta, dar muncitorul care săpase şanţul şi scosese liliecii din pământ stătea. Pesemne se odihnea omul, că doar nu e uşor să scoţi din ţărână nişte arbuşti de liliac…
Strada Plevnei din Focşani, vizavi de sediul Jandarmeriei. Un domn supărat foc cară de zor nişte arbuşti de liliac, cu tot cu rădăcini, şi bodogăne în sinea lui nici prea tare încât să înţeleg ce spune, nici prea încet încât să nu-mi dau seama că ceva îl nemulţumeşte. „Dar ce ai vecine de eşti supărat?“, intervine una dintre vecinele sale. „Mă enervează ăştia cu lucrările lor. Au săpat în grădiniţa mea de flori şi mi-au scos liliecii din pământ. Acum trebuie să-i duc undeva, că se usucă…“, spune omul, apoi continuă să care arbuştii.
Îmi arunc privirea înspre blocuri şi observ că miniexcavatorul care a doborât la pământ liliecii are cupa îndreptată spre o altă grădiniţă de flori, îngrădită. „Până mâine, gardul are şanse să rămână în picioare, iar cei care au plantat florile le pot muta“, îmi spun. Nu de alta, dar muncitorul care săpase şanţul şi scosese liliecii din